Emil Boc şi Anca Boagiu vor inaugura drumul care leagă Moldova de Ardeal
-
View the full image
Emil Boc
-
View the full image
Anca Boagiu
Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, vor fi prezenţi sâmbătă, alături de autorităţile din judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava şi Cluj, în Pasul Tihuţa, la recepţia modernizării drumului DN 17 Suceava-Cluj Napoca. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.
La eveniment vor participa preşedinţii Consiliilor Judeţene din cele trei judeţe, parlamentari, peste 40 de primari, aparţinând tuturor formaţiunilor politice, subiectul principal de discuţie vizând potenţialul turistic al localităţilor componente DN 17 şi care poate fi pus în valoare de acest drum prin proiectul „Pelerin în Bucovina”.
,,Scopul principal al acestei întâlniri este în primul rând, valorificarea potenţialului turistic de-a lungul acestui drum, începând din municipiul Cluj-Napoca şi până în oraşul Suceava. Drumul este finalizat, de aceea sunt invitaţi absolut toţi primarii din localităţile aflate pe parcursul acestui drum, şi aşa cum spunea şi preşedintele CJ, Liviu Rusu, acest drum se adresează în cea mai mare parte, judeţului Bistriţa-Năsăud, peste 100 de kilometri.
La această întâlnire, pe lângă preşedinţii CJ Cluj, BN, Suceava,vor participa parlamentarii judeţelor respective şi evident, primarii. Vor fi peste 40 de primari, de diverse coloraturi politice şi vreau să reţineţi un lucru, nu s-a mers pe invitarea primarilor de o anumită coloratură politică. Contăm pe prezenţa primarului de Bistriţa, dar şi a primarului de Beclean, deoarece reprezintă localităţi extrem de importante, cu un rol important în valorificarea potenţialului turistic. La această întâlnire va participa doamna ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, şi premierul Emil Boc”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă,vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.
Modernizarea drumului european E 576 Suceava-Cluj Napoca a început în 2004. Proiectul a fost finanţat de Banca Europeană de Investiţii şi de către Guvern. Contractul face parte din etapa a IV a programului de modernizare a drumurilor naţionale, în cadrul căreia au fost cuprinşi pentru reabilitare aproximativ 390 de kilometri de şosea.
Citiţi şi:
- Drumul care leagă Moldova de Ardeal, inaugurat cu mare fast
- Ţintean: Ministrul Anca Boagiu spune lucruri neadevărate
- Liderii PDL, alături de Gheorghe Flutur la înmormântarea soţiei
- Deputatul Ioan Oltean, în pelerinaj prin Moldova
- Ioan Oltean va fi prezent la Şcoala de Vară a tinerilor democrat-liberali, la Eforie
Adaugă comentariu nou