Episcopul Benedict Bistrițeanul, la Șopteriu. Crucea Transilvană pentru primarul Dumitru Tomșa, preotul Leon Oltean, hirotesit iconom stravrofor. Sfințirea Capelei mortuare
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate.
Cu această ocazie, în biserica parohială din localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Leon Oltean, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Legătura dragostei”.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Benedict a sfințit noua capelă mortuară din localitate, construită recent cu sprijinul Primăriei Urmeniș.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Leon Oltean. Primarului comunei Urmeniș, Dumitru Tomșa, i-a oferit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar domnului Viorel Balaș i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit toți ceilalți binefăcători.
Scurt istoric
Biserica de lemn din Șopteriu, comuna Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud, datează din secolul al XVIII-lea și poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica a fost reparată și consolidată în mai multe rânduri.
În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior. Astfel, s-a turnat o fundație nouă, s-au tencuit pereții exteriori și s-au zugrăvit, iar pridvorul a fost reconstruit. Interiorul bisericii a necesitat lucrări de înlocuire a boltei, care era din lemn, iar pereții sau retencuit. În anul 2012 s-a pictat pentru prima dată întreaga biserică, a spus părintele paroh Leon Oltean.
Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 13 septembrie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Biserica din Șopteriu a deținut o serie de cărți vechi de cult, scrise cu litere chirilice. Printre acestea se numără Evanghelia, tipărită la București, în anul 1722, în timpul lui Nicolae Mavrocordat, precum și un Penticostarion, tipărit la Blaj, în anul 1768, în timpul Împărătesei Maria Tereza. Cărțile se află în patrimoniul Muzeului Județean Bistrița, unde se găsesc și astăzi.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- După 200 de ani, la Șopteriu a fost prezent un arhiereu
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea din Delureni. Au fost sfințite capela și casa parohială
- Episcopul Benedict Bistrițeanu a sfințit Capelă mortuară din Dumitra. Părintele Marius Moldovan, hirotesit iconom stravrofor, preotulului Ioan Moldovan i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” şi primarului Bălăjan Gheorghe- Ordinul „Mihai Vodă”
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la Hramul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Beclean. A fost binecuvântată noua casă parohială
- La Delureni, în ’’Ținutul Lavandei’’, în Duminica Samarinencei!!
Adaugă comentariu nou