Eveniment cultural Șieu@Odorhei

Evenimentul se va desfășura de-a lungul zilei de 14 septembrie, de la 900 dimineața până după miezul nopții când începe after-party.

Acțiunea se va derula în satul Șieu Odorhei, la Căminul Cultural din centrul comunei (cca. 3 km. de Șintereag).

Evenimentul va îmbina în mod armonios tradiționalul și modernul în diverse forme de manifestare artistică. Programul interactiv include activități de diverse feluri și pentru toate categoriile de vârstă. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi concerte, ateliere meșteșugărești, susținute de meșteri locali, ateliere de artizanat, de creativitate artistică, tur ghidat al bisericilor din sat și al locațiilor istorice, campionat de fotbal, etc.

De-a lungul zilei, curtea Căminului Cultural va găzdui târgul de produse locale, iar bisericile-monument de pe raza comunei își vor deschide porțile pentru a fi vizitate și explorate.

Programul artistic va începe de la 1800 și se va desfășura în incinta Căminului Cultural. Acesta este gândit să îi aducă laolaltă pe artiști originari din localitate (Levente și Elena Furus, Dianna Porca, Titus Homei, Paula Vițian, Marius Varga, iarba Fiarelor). După actele live ale artiștilor, evenimentul va continua cu after party de muzică retro, alături de DjMemo.

Evenimentul își propune să atingă următoarele obiective:

creșterea gradului de atractivitate a comunei Șieu Odorhei ca destinație turistică rurală.

promoverea locațiile istorice în rândul publicului rural și urban.

facilitarea accesului localnicilor și a participanților la diverse ateliere și workshop-uri de artizanat, de creativitate, de manifestare artistică sau de activități de outdoor.

facilitarea accesul localnicilor și a participanților la o serie de manifestări culturale din sfera artelor plastice și a muzicii, atât tradiționale cât și moderne.

promovarea produsele și producătorii locali.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5