Eveniment la Palatul Culturii Bistrița: În ceas aniversar, Dorel Cosma a lansat volumul "Calitatea timpului"
Palatul Culturii Bistrița a găzduit, în cadru online, lansarea celui mai recent volum al scriitorului Dorel Cosma, intitulat "Calitatea timpului", apărut la Editura Nosa Nostra. Evenimentul a fost moderat de preşedintele Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Zorin Diaconescu, la el participând, prin intermediul zoom, scriitori din ţară şi din străinătate.
„Calitatea timpului lui Dorel Cosma pentru mine este una aparte pentru că-l cunosc de peste 20 de ani, de când sunt în presă, şi am descoperit-o şi în această carte prin interviurile acordate colegilor din presă. Vă reamintesc faptul că Dorel Cosma are ca teză de doctorat „Tendinţele actuale ale evoluţiei interviului în presa contemporană”. Se vede cunoaşterea acestei laturi şi aprofundarea ei prin răspunsurile concrete, foarte bine structurate. A ştiut să extragă întotdeauna din frumosul pe care-l are cultura bistriţeană, esenţa, pe care s-o prezinte cititorilor. Veţi vedea şi din aceste interviuri paleta bogată a activităţilor culturale, pentru că toate sunt realizate în anul pandemiei – 2020 – şi veţi descoperi o instituţie care a descoperit metode afi alături de spectatori şi în aceste momente tulburi. Poeziile din carte oglindesc sensibilitatea scriitorului, iar partea de interviuri oglindesc personalitatea managerului. Gândurile legate de credinţa străbună la acordarea distincţiei „Crucea Transilvană” vin să confirme încă o dată faptul că nimic nu se poate face fără credinţa în Cel de Sus. Îl felicit pentru acest volum realizat într-un an aniversar special pentru Dorel Cosma”, a spus Menuţ Maximinian.
„Cred că există două percepţii asupra timpului, unul pe care îl simţim în momentul tinereţii şi un timp pe care-l trăim deasupra de măsură atunci când experienţa noastră culturală îşi lasă amprenta asupra trăirilor, asupra sentimentelor acestui ecart pe care-l facem între noi şi restul lumii. Timpul acesta, ajuns acum la o încununare atât de frumoasă pentru Dorel Cosma, reprezintă o culme a întregii creaţii. Timpul din carte are două noţiuni – una personală şi una universală. Timpul personal, trăit, admirat, trecut în cărţi, prin care caută o raportare la timpul universal, care trece dincolo de zilele noastre şi, prin textul scris, va ajunge mai departe în seama posterităţii”, a declarat Elena M. Cîmpan.
„În volumul lui Dorel Cosma se îmbină activitatea de manager, apropiată de cea a jurnalistului, cu activitatea scriitorului. Cartea este, în mare parte, autobiografică şi timpul împrumută din calitatea celui care-l trăieşte. Mesajul liric este unul de îmbărbătare, nelipsind aspectele critice, poetul spunând adevăruri stânjenitoare, dureroase. Prin universalitatea poeziei, Dorel Cosma se adresează lumii întregi. Vă recomand această carte pentru că ea conţine o lecţie formidabilă, învăţându-te cum să trăieşti descoperind o lume mai bună. Şi, mai mult, este o sursă de inspiraţie”, a spus Zorin Diaconescu.
Traducerea în engleză îi aparţine lui Zorin Diaconescu. Concepţia grafică este semnată de Lucian Dobârtă care a reuşit să surprindă prin modul inedit de aşezare a unor imagini din diverse colţuri ale lumii sub acelaşi raport al culturii.
„Cartea cuprinde rânduri scrise în acest an, poezii pe care am considerat că trebuie transmise acum şi nu mai târziu, şi interviuri realizate tot acum. Au fost momente impresionante care pe mine m-au marcat şi am încercat să le transpun în versuri, iar interviurile alese au însemnat mult pentru mine şi motivaţia a fost includerea în volum. Cartea se încheie cu un moment deosebit, discursul pe care l-am avut la acordarea „Crucii Transilvane”. Este o mulţumită - pentru că am reuşit să-mi duc ideile până la capăt - Celui de Sus pentru existenţa noastră şi pentru posibilitatea de a deveni mai buni”, a declarat scriitorul Dorel Cosma.
De la Iaşi a transmis un mesaj părintele protopop Marcel Miron, scriitor apropiat de bistriţeni: „Mă bucură faptul că am reuşit să cunosc literatura bistriţeană şi, mai mult, că sunt născut în aceeaşi zi cu scriitorul Dorel Cosma, pe urmele cărui paşi plini de lumină încerc să calc şi eu. Îl binecuvântez din toată inima”.
Un mesaj a venit şi de la Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, prin vocea prof. univ. Anca Sîrghie: „În Dorel Cosma am un adevărat model, un om ca stupul de bogat. Calitatea timpului este un titlu ales cu inspiraţie. De la Dorel Cosma am învăţat că poate fi izvor de inspiraţie tot ce trăieşti. Dorel Cosma transformă în vers, în rând de literatură, într-un mod aparte, fiind pentru noi o pildă”.
Evenimentul s-a încheiat cu un recital liric semnat de Dorel Cosma, pe care-l felicităm pentru noua apariţie editorială, venită în ceas aniversar, urându-i mulţi ani cu sănătate şi bucurii.
Citiţi şi:
- Cartea, o parte din inimă
- Preşedintele CJ, prefectul, primarul, la dubla lansare de carte a scriitorului Dorel Cosma
- Menuţ Maximinian aduce „Poveşti româneşti din New York” la Bistriţa: Momente trăite în lumea de vis
- Bistriţeni, la Festivalul de Poezie din Turcia
- Scriitori din Deva şi Bistriţa, la Palatul Culturii
Adaugă comentariu nou