Execuția la Complexul Sportiv Multifuncțional de la Năsăud ar putea fi suspendată! Primarul Dorin Vlașin, îngrijorat de eventuala decizie a Guvernului

Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud, a declarat, în cadrul unui interviu, că lucrările la Complexul Sportiv Multifuncțional, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții, ar putea fi amânate, pe parcursul acestui an. Chiar dacă nu a fost un anunț oficial, investițiile ar urma să fie prioritizate, iar cele care vizează construcția de bazine de înot, complexuri sportive, cămine culturale etc, ar putea fi stopate până la finalul anului.

Trăim vremuri complicate, vedem ce se întâmplă la nivel național. Trebuie să rămânem preocupați de proiectele de investiții pe care le derulăm pe raza orașului. În momentul de față, lucrăm pe foarte multe șantiere de la anvelopare blocuri, modernizare străzi, modernizare școli sau multe alte investiții. Tot așteptăm și primim diferite informații și în ceea ce privește investițiile prin Compania Națională de Investiții. Informațiile pe care le avem la acest moment sunt următoarele: vor să prioritizeze oarecum toate investițiile care se derulează prin această Companie, și aici mă refer la căminele culturale, bazine sau complexuri sportive sau săli de sport. Au în plan să suspende desfășurarea acestor investiții pentru acest an. Noi, după o muncă de 10 ani, la Complexul sportiv multifuncțional, oprim lucrările. Eu cred că este o decizie extrem de greșită. Nu așa cred că trebuie să decurgă lucrurile. Dacă nu sunt bani, trebuia să fim anunțați de mult timp, nu să ne apucăm de lucru și să ne trezim pe parcurs că găsim fel de fel de motive prin care să nu mai putem finanța anumite obiective și să le amânăm pe parcursul mai multor ani”, a declarat primarul Dorin Vlașin.

Edilul a precizat că Primăria Năsăud nu poate susține singură o astfel de investiție, iar amânarea lucrărilor ar însemna degradarea celor făcute, deci alte costuri. În aceeași situație ar putea ajunge și construcția bazinului de înot de la Sângeorz-Băi.

***

Execuția aparține SC MIS Grup SRL, proiectant  - SC Arhicrist Logistic SRL, SDC Proiect SRL, Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL, iar diriginte de șantier este SC Soma Prest SRL.

Noul complex sportiv care se va construi în orașul Năsăud va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire dar și terenuri exterioare, fiind un complex multifuncțional.

Clădirea principală va adăposti un bazin de înot (cu dimensiunea 25m x 12.5m) cu vestiare, inclusiv pentru bazinele exterioare, gradene pentru spectatori (150 de locuri), zonă de recuperare pentru sportivi (cu saună uscată și saună umedă), cabinet medical, zonă de alimentație publică, sală de fitness și sală pentru tenis de masă.

Cel de-al doilea corp de clădire este destinat cursurilor pentru copii și dispune de 3 săli unde aceștia se pot înscrie în cluburi de pictură, de șah și de fotografie. Adiacent terenurilor de sport va fi un alt corp de clădire care va adăposti două vestiare de câte 40 de locuri fiecare, un depozit pentru materiale sportive și un magazin cu terasa acoperită.

Complexul va beneficia de mai multe terenuri exterioare, respectiv un teren pentru mini-fotbal, un teren pentru tenis, un teren multifuncțional pentru volei și baschet, pistă de skateboard, gradene exterioare pentru spectatori și două bazine exterioare (unul pentru copii cu adâncimi între 0,4m și 0.9m și unul pentru adulți cu o adâncime de 1,5m)

Obiectivul de investiții va avea și un total de 152 de locuri de parcare.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5