Expoziţie de grafică şi pictură – 4+1 la Complexul Muzeal B-N!
Omagiind Centenarul Marii Uniri, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a fost vernisată o expoziţie de grafică şi pictură sugestiv intitulată „4+1”, cuprinzând lucrări de grafică şi pictură, din zona impresionismului, a expresionismului ori a cubismului, plus lucrări de sculptură ale invitatului, numit „plus 1”.
Vernisajul a avut loc joi, 5 iulie, în sala „Grigore Bradea”, iar protagoniştii sunt artişti plastici din Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Bistriţa, foşti colegi de la Facultatea de Arte Vizuale din Iaşi ori Bucureşti, şi astfel îi numim pe Dumitru Bostan, Mihai Gavril, Niculai Moroşan, Mihai Voicu şi invitatul lor, cum ziceam, sculptorul, dar şi managerul Complexului Muzeal B-N, Alexandru Gavrilaş.
Asistenţa a fost compusă şi din studenţi, din tabăra de arte vizuale, oameni de cultură, mass-media, ei ascultând disertaţia aplicată şi profesionistă a istoricului de artă Vasile Duda, ce a prezentat această „Expoziţie fără nume”, dar plină de diversităţi cromatice şi tematice, de stiluri mature-artistice, de ştiinţă a culorii şi compoziţiei, de gradaţie a emoţiei şi sentimentelor ce se intersectează din cele patru colţuri, ca din cele patru vânturi picturale ale ţării. Moderatoare a fost Alina Berbecaru.
Organizatorii ineditei şi valoroasei expoziţii de grafică şi pictură au fost Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal şi Uniunea Artiştilor Plastici – filalele Iaşi, Neamţ, Suceava, Bucureşti şi Bistriţa-Năsăud.
Nu ne rămâne decât să-i felicităm pe expozanţi, să declarăm expoziţia deschisă şi să vă invităm să o vizitaţi pentru a deveni spiritual, mental şi sufletesc mai bogaţi. Bogaţi baroni nu în conturi în bănci, ci în culori şi forme, în arte!
Citiţi şi:
- Oniţa Mureşan, pe simezele din Bucureşti
- 𝑫𝒊𝒏 𝒂𝒕𝒂̂𝒕𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒗𝒆𝒓𝒊. Expoziţie 𝗢𝗻𝗶𝘁̦𝗮 𝗠𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝗮𝗻 la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
- COMPLEXUL MUZEAL BISTRIŢA-NĂSĂUD, expoziţie de pictură, grafică şi sculptură
- Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud: Expoziţie de arte vizuale "In Memoriam Profesor Doctor Dorel Moise"
- „Conexiunea stilurilor”, expoziţie de pictură, grafică, sculptură, arte textile, ceramică, mixed media, la Complexul Muzeal
Adaugă comentariu nou