Fanfara răsună la Rodna

Centrul Judeţean pentru Cultură în colaborare cu Asociaţia Culturală Fanfara Rodna, Primăria şi Consiliul Local Rodna organizează mâine, la ora 12.30, aniversarea a 150 de ani de activitate a Fanfarei Rodna. După cum ne informează prof. Nicolae Gălăţean, directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului fanfarelor. Participă fanfarele Harmonie a Forumului German Bistriţa, din Telciu, din Stamate Suceava, a Bisericii Baptiste Bistriţa. Invitată specială este „Melodia Big Band” din Debrecen, Ungaria. “ Încercăm să reînviem tradiţia reuniunii muzicii de fanfară. Dorim să redăm viaţa fanfarelor care în momentul de faţă sunt în inactivitate, dar care au potenţial uman şi logistic. Mă gândesc la Lechinţa, Teaca, Buduş, Năsăud. Datorită condiţiilor economice manifetstarea este restrânsă, participând doar cinci fanfare, însă toate sunt foarte valoroase. Am invitat şi fanfare din judeţul Suceava pentru specificul aparte şi pentru a oferi o variantă primăriilor de a realize acest gen de fanfară cu un număr de 10-15 instrumentişti”, declară directorul Nicolae Gălăţean. La festival va fi lansat şi un album care include imagini inedited cu Fanfara Rodnei din cei 150 de ani de existenţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5