Fără acte culturale vara ar fi mult prea fierbinte sau mult prea ploioasă

-interviu cu prof. dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa

-D-le director Dorel Cosma, cum aţi caracteriza prima jumătate a anului din punct de vedere cultural ?

-S-a încheiat o primă jumătate de an din 2009 şi fenomenul cultural în Bistriţa-Năsăud a cunoscut acelaşi ritm ascendent. Există în judeţul nostru o mulţime de asociaţii şi fundaţii culturale care alături de instituţiile de stat au contribuit la promovarea unor ample manifestări culturale care plasează Bistriţa printre cele mai active oraşe ale ţării în domeniul cultural. Şi cred că nu greşesc cu nimic când fac această afirmaţie, fiindcă dacă s-ar lua doar câteva dintre oraşele ţării s-ar putea constata câtă letargie şi pauză artistică domină în acele zone ce-şi justifică absenţa prin criza mondială.

- Ce noutăţi ne-a adus în cultură anul 2009?

-Multe. În primul rând înjumătăţirea sumelor alocate manifestărilor culturale pentru 2009. Apoi indiferenţa Ministerului Culturii faţă de actul cultural şi anularea totală a unor proiecte culturale. Am aşteptat zadarnic o deschidere spre proiectele ce ar fi trebuit continuate anul acesta, dar care au rămas doar nişte proiecte. Toate acestea au însemnat eforturi în plus fiindcă o acţiune amânată duce încet la dispariţia ei şi nu ne dorim acest lucru.

-Câteva date despre turneele internaţionale ale bistriţenilor şi ale grupurilor din Federaţia Grupurilor Folclorice din România, pe care o conduceţi.

-Mi-am propus ca toate formaţiile valoroase ale Centrului Cultural Municipal să poată susţine spectacole atât în ţară cât şi în diferite colţuri ale lumii. Este o modalitate de a ne face cunoscuţi şi de a se putea percepe adevărata faţă a românului. Artiştii bistriţeni au evoluat şi în acest an ca şi în anii precedenţi pe diferite scene din Italia ( Teatru de păpuşi „ Alexandru Misiuga” şi „ Cununa de pe Someş”). Grecia ( „Appasionata”) Spania ( „Sincron”, „ Arvalanyhaj” şi „ Balada”) turneu în Europa ( Societatea Scriitorilor Bistriţeni” Conexiuni” ) Ungaria ( grupurile vocal - instrumentale „Revelation” şi „Prefix 990”,expoziţii de artă fotografică şi plastică ) Austria ( fanfara). Aproape în fiecare an, toate ansamblurile din Federaţia folclorică pe care o conduc au fost delegate la manifestări internaţionale. Spre exemplificare mă voi referi doar la ansamblurile din judeţul nostru, membre I.G.F. (România) , care au fost sau urmează a evolua în străinătate în acest an 2009 : „ Cununa de pe Someş” - Italia, Franţa, „ Doina Someşană” - Sângeorz Băi - Grecia, „Someşul” Beclean - Franţa, „Someşana” Năsăud - Italia, „Balada” - Spania, Turcia, „ Izvorul Someşului” Şanţ - Sicilia - Italia, „ Sincrontanz” Bistriţa - Spania, „ Arvalanyhaj” - Spania etc.

-Anul acesta v-a adus titlul de cetăţean de onoare al oraşului Karditsa. O recunoaştere a sprijinului pe care l-aţi oferit culturii europene.

- Este adevărat. Recent am primit această distincţie care mă onorează. Colaborez cu oraşul Karditsa din Grecia de 20 de ani. În acest timp formaţii artistice de genuri foarte diferite au concertat din Bistriţa în Karditsa sau din Karditsa în Bistriţa. Este cu adevărat această distincţie un semn de preţuire a valorilor culturale naţionale şi universale dar şi a eforturilor pe care le-am făcut în aceşti 20 de ani pentru o cât mai apropiată colaborare culturală dintre cele două oraşe. O astfel de recunoaştere obligă. Voi milita şi în continuare cu toate forţele mele pentru promovarea valorilor culturale româneşti şi pentru integrarea noastră totală în familia civilizaţiei culturale mondiale.

-Anul acesta ne-au părăsit doi titani ai culturii bistriţene, pentru fiecare din ei propunând denumiri de formaţii, respectiv festivaluri. Dacă teatrul de păpuşi poartă acum numele Alexandru Misiuga, ce ne spuneţi despre demersul dvs de a se numi Ispasul năsăudean Valeria Peter Predescu?

-Într-adevăr eram în Italia cu teatrul de păpuşi când am aflat despre dispariţia omului de cultură Alexandru Misiuga. Am decis atunci, pe loc, şi în Italia s-a jucat pentru prima dată sub denumirea Teatrul de păpuşi - „ Alexandru Misiuga” Bistriţa şi aşa vom evolua şi în continuare. Întâmplarea a făcut ca la dispariţia fulgerătoare a marii noastre artiste Valeria Peter Predescu să fim în Spania, de unde am făcut propunerea ca Ispasul năsăudean să poarte numele îndrăgitei noastre artiste. A fost o propunere pe care o susţin şi acum, dar decizia nu-mi aparţine. Oricum am în vedere o altă variantă care va prinde contur chiar în acest an, dar despre care vom vorbi la timpul potrivit. Valerica a fost şi va rămâne cea mai mare doamnă a cântecului din Bistriţa-Năsăud şi nu avem dreptul s-o uităm. Vă garantez că atât timp cât exist numele ei nu va fi uitat şi va fi preţuit aşa cum se cuvine. Aş vrea să vă spun că întors din Spania, ansamblul „ Cununa de pe Someş” a poposit la mormântul Valeriei, la Telciu, aducându-i un ultim omagiu, gest pe care-l vom permanentiza.

-Ce ne spuneţi despre Zilele Bistriţei, care anul acesta au o nouă modalitate de prezentare?

- Sărbătoarea municipiului nostru este marcată şi în acest an printr-un amplu program de manifestări. Nu este rău că se încearcă o nouă modalitate. Bistriţa nu mai este vechiul târg în care aproape fiecare casă avea un cal sau cel puţin o vacă. Obiceiurile au dispărut şi Bistriţa a devenit un oraş cu pretenţii. Ca urmare un târg de vite în municipiu nu-şi mai justifică existenţa. Este o preocupare ce ţine acum de comunele mai mari ale judeţului. De aceea cred că transformarea Oborului din Viişoara, în Heidenfeld - adică un câmp de distracţii, divertisment pentru locuitorii municipiului este foarte bine venită. Apreciez în mod deosebit deschiderea Primăriei pentru amenajarea unei scene europene aşa cum s-a realizat şi aspect de care au ţinut cont lucrătorii D.A.D.P. în doleanţele pe care le-am exprimat noi, cei din cultură. Într-un timp relativ scurt ( Heidenfeld) va deveni un parc de distracţii şi divertisment invidiat. Spaţiul generos de aici, posibilităţile de parcare ca şi modernizările care vor continua, vor aduce un suflu nou în mişcarea cultural - artistică. Susţin în continuare că este o idee excelentă. În ce priveşte Zilele Bistriţei formaţiile artistice din municipiu vor inaugura Heidenfeld susţinând spectacole în zilele de 17 - 19 iulie. Pe pietonalul bistriţean vom inaugura scena proprie a Centrului Cultural Municipal unde vor evolua invitaţii grupului Cassa Loco.

-10 ţări vor curta Zamfira. Care este surpriza ediţiei din acest an?

- Nu le-aş spune surprize. Aş prefera să fie privite ca momente artistice deosebite faţă de anii precedenţi. Şi aici mă refer la deschiderea oficială din 26 iulie, la slujba religioasă de la monumentul din curtea bisericii ortodoxe, sau la inaugurarea Amfiteatrului folcloric din Dealu Ştefăniţei.

-Ce programe culturale avem in următoarea jumătate de an?

-Ne aşteaptă multe momente importante şi interesante. Aş prefera doar să amintesc câteva: Festivalul Internaţional al Fanfarelor şi Toamna Bistriţeană, expoziţii de artă plastică şi artă fotografică, lansări de carte şi întâlniri cu scriitori din Europa, Festivalul de muzică folk etc. Dacă toate lucrurile vor decurge normal, probabil în luna noiembrie, vom consemna apariţia Teatrului municipal profesionist Bistriţa. Deocamdată atât.

- Ce ne pregăteşte scriitorul Dorel Cosma?

-Sper să-mi găsesc timp spre a-mi definitiva până la sfârşitul anului trei cărţi ce-şi aşteaptă finisarea. Este vorba de două cărţi care continuă linia prozei mele de până acum şi încă o carte de …versuri.

-Societatea Scriitorilor Bistriţeni se transformă sau are doar o nouă denumire, Conexiuni?

- Societatea Scriitorilor Bistriţeni îşi continuă activitatea în forma pe care o ştiu toţi cei care au aderat la formula noastră. Este o societate deschisă în care se discută, se dezbat teme literare , se citeşte proză sau poezie, se fac planuri de colaborare cu alte grupări literare din ţară şi străinătate. Începând din acest an denumirea corectă va fi : „ Societatea Scriitorilor Bistriţeni - Conexiuni”.

-Cum ar fi vara fără acte artistice?

- Mult prea fierbinte sau mult prea ploioasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5