Felicitări! Atleta Lenuța Constantin - vicecampioană națională în proba de 1500 m!
La sfârşit săptămână a avut loc, la Craiova, Campionatul Național de Seniori, unde cei mai valoroși seniori s-au întrecut pe un stadion excelent cu un nume de rezonanţă în Atleismul Românesc, Nicolae Mărășescu. La startul acestei competiții printre cele mai titrate atlete ale ţării noastre s-a aliniat şi sportiva Constantin Lenuţa, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Bistrița, care deşi este la primul Campionat Național de Seniori în aer liber, a reușit să câștige titlul de vicecampioană națională, medalie de argint proba de 1500 m şi un loc 5 în proba de 800 m, dar cu un mare atuu, este cea mai mică junioară ca vârstă din concurs în aceste 2 probe. " A fost ultima competiție din acest sezon foarte lung de pistă şi, pe această cale doresc să o felicit pe sportiva mea pentru curaj, dăruire şi ambiție de care a dat dovadă. Cursa de 1500 m a foat pe un vânt infernal, iar pe ultimii 100 de metri o altă senioară titrată şi cu multă experienţă, care a stat la cutie 1400 metri, a surclasat-o cu foarte puțin! Pe această cale mulțumesc Clubului C.S.M Bistrița, domnului primar Gabriel Lazany care ne ajută necondiţionat, domnului primar Lupșan Flaviu din comuna Lunca Ilvei, din care comunitate face parte şi Lenuţa Constantin, care de fiecare dată încearcă din răsputeri să ducă numele şi imaginea acestei comune cât mai sus posibil, fiind fiica acestei comunităţi. Mulțumim domnului Bilegan Cristian de la Datacor, ziarului Răsunetul, care de fiecare dată scrie frumos de performanţele noastre, şi la toți prietenii noștri care ne susțin şi ne încurajează vă dorim multă sănătate!" ne-a declarat antrenorul Emil Rusz.
Felicitări, Lenuța Constantin și arhitectului acestui parcurs, Emil Rusz!
Citiţi şi:
- Atleta Lenuța Constantin- campioană națională în proba de 1500 m și vicecampioană națională la 800 m!
- Lenuța Constantin a cucerit titlul de campioană națională U20 în proba de 1500 m! Vicecampioană națională la 800 m!
- Atleta Lenuța Constantin, vicecampioană națională la tineret, în proba de 5000 m. Bronz în proba de 1500 m
- Felicitări! Atleta Lenuța Constantin, campioană în proba de 3000 m și vicecampioană la 1500 m
- Felicitări! Lenuța Constantin de la CSM Bistrița, vicecampioană la Campionatele Internaționale de Atletism ale României! Barem realizat pentru Europene și Mondiale!
Adaugă comentariu nou