Femeie lovită de o locomotivă la Ilva Mică
O femeie a fost rănită astăzi, 31 octombrie 2023, în stația Ilva Mică- "La rebrusarea locomotivei garniturii trenului R 5701 pentru formarea trenului Regio 5704, s-a produs tamponarea garniturii. În urma impactului, conductoarea trenului care se afla în garnitură s-a accidentat, fiind apelat serviciul 112. Facem mențiunea că în trenul R 5701 Suceava – Ilva Mică nu se aflau călători, iar trenul Regio 5704 are plecarea din stația Ilva Mică conform graficului de circulație, la ora 13:00” transmite CFR Călători.
"La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă, prin transfer de la Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" din Năsăud, o femeie în vârstă de 55 de ani, victimă a unui accident feroviar. Aceasta este conștientă, cooperantă, stabilă din punct de vedere hemodinamic și respirator, primind în acest moment îngrijiri specifice în Unitatea de Primire a Urgențelor" declară Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJUB.
Sursa video: https://clubferoviar.ro
Adaugă comentariu nou