Femeile preiau puterea în PRM Bistriţa

Dorina Şoldoae este noul preşedinte al Biroului Executiv Municipal al Partidului România Mare, după ce Ioan Pop şi-a anunţat demisia din motive personale. Demersul reprezintă şi un mod „de revigorare a activităţii şi de înnoire a imaginii Partidului România Mare”, precizează purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Silvia Platon. Dorina Şoldoae a deţinut, până săptămâna trecută, şi funcţia de lider al Organizaţiei de Femei a PRM Bistriţa. Pe locul rămas vacant a fost nominalizată Mirela Odorhean, în timp ce tineretul PRM din Bistriţa este condus de Liana Săsărman.

Altfel spus, la municipiu... femeile conduc PRM. Activitatea lor va fi totuşi monitorizată, de la nivelul forului judeţean, de Nelu Târziu şi de preşedintele interimar al PRM BN, Viorel Cotuţiu.

Comentarii

17/10/11 20:04
Perpessicius

Mai deunăzi,,specialistul”în drept,Emil Boc,a avansat ideea(oare de la cine a preluat-o?)că doamnele,,ar putea fi și președinte”!Ei uite că PRM-ul a fost mai iute și are deja o doamnă președintă! Îi dorim succes în activitate,(nu succesuri!) și să reușească să readucă PRM-ul acolo unde merită să stea:LA CONDUCERE,astfel încât să poată fi un factor de echilibru și stabilitate,și de ce nu?să mai dea idei bune și altora,care nu recunosc că au nevoie!(În loc de Botiș nu ar putea PDL Bistrița să propună o doamnă pentru primărie?Cred că ar face treabă mai bună decât mulți bărbați,fiindcă doamnele au fler la ceea ce este nevoie,datorită faptului că sunt gospodine prin definiție!)S-auzim numai de bineeeee!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5