Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Festivalul Național de Literatură FestLit Cluj 2021

Eveniment

     Cea de-a 8-a ediție a FestLit Cluj s-a desfășurat în perioada 2-11 iunie 2021, adaptându-se condițiilor impuse de criza sanitară. Cum se știe deja, volumul Istoriile literaturii române a reușit să țină locul simpozionului plănuit pentru ediția a 7-a a FestLit Cluj (2020). Și de această dată, centrul de greutate l-a constituit o antologie, Scriitorul și lumea, gândită de Irina Petraș în seama unui chestionar trimis scriitorilor din toată țara. Ideea centrală: relația scriitorului cu cititorii săi și cu lumea în vremuri normale, în vremuri de restriște (de orice gen: personală, politică, sanitară etc.), în deplină eră internetică. Două eseuri – Lumea fără cap, Scriitorul fără lume, apărut în România literară, și Re-locuirea culturală a Cetății, apărut în Tribuna – au ținut loc de prefață și de incitare la dezbatere.
     Au răspuns 74 de scriitori (Adrian Alui Gheorghe, Simona Antonescu, Sanda Berce, Ana Blandiana, Oana Boc, Iulian Boldea, Ștefan Bolea, Ştefan Borbély, Corin Braga, Florica Bud, Constantina Raveca Buleu, Leo Butnaru, Ion Buzași, Dumitru Cerna, Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Aura Christi, Gabriel Coșoveanu, Cornel Cotuțiu, Vasile Sebastian Dâncu, Gellu Dorian, Ioana Drăgan, Vasile V. Filip, Dinu Flămând, Gabriela Gheorghișor, Mihaela Gligor, Gheorghe Glodeanu , Nicolae Goja, Mariana Gorczyca, Vasile Igna, Emanuela Ilie, Florina Ilis, Nicolae Iuga, Marius Jucan, Ștefan Jurcă, Ioan Lascu, Adrian Lesenciuc, Rodica Marian, Valentin Marica, Menuţ Maximinian, Alice Valeria Micu, Ion Mureșan, Vianu Mureșan, Cornel Nistea, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nușfelean, Dora Pavel, Ovidiu Pecican, Irina Petraș, Laura Poantă, Horea Poenar, Ioan-Aurel Pop, Ion Pop, Adrian Popescu, Horea Porumb, Ilie Rad, Dani Rockhoff, Gheorghe Săsărman, Monica Săvulescu Voudouri, Alexandru Sfârlea, Roxana Sicoe-Tirea, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Taloș, Adriana Teodorescu, Livia Titieni, Gábor Tompa, Adrian Ţion, Radu Țuculescu, Cornel Ungureanu, Doina Uricariu, Lucian Vasiliu, Răzvan Voncu, George Vulturescu, Magda Wächter).
     Studii și eseuri libere (uneori cu puternică tentă confesivă) sau urmând pas cu pas întrebările chestionarului fac din Scriitorul și Lumea (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca) un consistent volum – mărturie abordând condiția scriitorului român de azi din perspective variate și cu încheieri nu o dată surprinzătoare.
     Cartea (redactor responsabil: Constantina Raveca Buleu) poate fi consultată în PDF pe site-ul Filialei Cluj (www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro), la secțiunea Editoriale. Ea ar putea fi oricând punct de plecare pentru un studiu sociologic.
     Volumul e ilustrat cu fotografii de grup, cu scriitorii împreună. Locurile acțiunii sunt FestLit Cluj mai întâi (detalii despre edițiile trecute pot fi găsite la adresa: https://festlitcj.wordpress.com/), dar și alte festivaluri, simpozioane, turniruri, reuniuni, întâlniri.
     La sediul Filialei Cluj s-a organizat și un simpozion restrâns. Intervențiile au fost filmate. Lor li se adaugă mesajele video trimise de autori din țară și străinătate. Împreună, vor alcătui un film de consultat, în curând, pe contul youtube al Filialei Cluj.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5