Festivalul Naţional de Proză LIVIU REBREANU, REGULAMENT

REGULAMENTUL
celei de-a XXXI–a ediţii, 27 - 29 noiembrie 2013
Organizatorii festivalului sunt: Asociaţia Naţională a Caselor
de Cultură ale Sindicatelor din România (Casa de Cultură a
Sindicatelor Bistriţa), cu sprijinul: Ministerului Culturii, Uniunii
Scriitorilor din România - filialelor Cluj şi Târgu-Mureş, Bibliotecii
Judeţene, Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud,
Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, Cenaclului literar
„George Coşbuc”, Revistei „Mişcarea literară”, Primăriilor Năsăud,
Maieru şi Târlişua.
Concursul de proză „Liviu Rebreanu” este structurat pe trei
secţiuni:
I. Concurs pentru volume de proză şi eseu editate în
perioada: noiembrie 2012 - octombrie 2013.
II. Concursul de proză scurtă pentru elevi
Autorii de volume publicate au dreptul să se înscrie în concurs cu
maximum două titluri, în trei exemplare, însoţite de o fişă de
înscriere care va cuprinde principalele date ale autorului, numele şi
prenumele, adresa, domiciliul, telefonul, etc., (după modelul anexat).
Autorii de proză scurtă (elevii) se vor înscrie în concurs cu
manuscrise redactate în două exemplare, ce nu vor depăşi 15 pagini de
autor şi vor fi semnate cu un motto ce se va regăsi şi pe plicul sigilat
care va conţine fişa de înscriere a autorului. Manuscrisele semnate cu
numele autorului nu vor fi luate în considerare.
Toate volumele şi manuscrisele pentru concurs vor fi trimise
până la data de 11 noiembrie 2013 (data poştei), pe adresa:
Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, strada Alexandru
Odobescu nr. 3, Bistriţa, cod 420043, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Premiile festivalului:
Marele Premiu Liviu Rebreanu - 2013;
Premiul pentru debut;
Pentru fiecare secţiune de concurs vor fi acordate premii în
bani, diplome şi plachete.
Există posibilitatea ca volumele în manuscris premiate să fie preluate de
unele edituri interesate pentru editare.
Dreptul de acordare şi ierarhizare valorică a premiilor pe secţiuni de
concurs aparţine juriului.
Manuscrisele şi volumele înscrise în concurs nu se înapoiează autorilor,
ele rămân în arhiva festivalului.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel./fax:
0040-263/233345 sau 0745/970250
E-mail: [email protected]; [email protected].

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5