FEŢELE IUBIRII

Altfel iubeşti în adolescenţă şi altfel, ca adult tânăr.

Valorile tale în adolescenţă se concentrează asupra fizicului, trăsăturile fizice capătă o importanţă primordială, el/ea trebuie să arate nemaipomenit, cenzura externă este foarte aspră şi mult implicată în opinia personală. La această vârstă de multe ori iubeşti în secret cu mare intensitate, datorită căreia porneşti un jurnal, începi să scrii poezii, povestiri, să citeşti şi să regăgeşti iubitul sau iubita în diferite personaje. Scrii multe scrisori, mesaje celuilalt. Îţi schimbi des dispoziţia, interesul, sentimentele. Uşor îţi poţi muta atenţia de la o fiinţă la alta, fiindcă, criteriile tale sunt încă în formare, abia se desăvârşeşte autocunoaşterea, abia poţi cunoaşte mai bine pe alţii. Aspectele de suprafaţă încă primează. Mediul (prietenii, mass media) te poate influenţa în mare măsură în deciziile, în alegerile tale.

Sentimentele din această perioadă se manifestă mai mult sub formă de emoţii, care ştim, că sunt puternice, dar de scurtă durată. Fiind puternice, fata în aceeaşi zi poate găsi şi alesul inimii, să trăiască fericirea, dar până a doua zi poate trece şi prin tragedia evenimentelor, de multe ori i se pare, că lumea se sfârşeşte, cel puţin universul ei în întregime. Cred că este perioada celor mai mari iluzii şi decepţii, dar toate de scurtă durată.

Dacă păstrăm amintiri frumoase din adolescenţă, se datorează şi tendinţei omului de a fetişiza trecutul ( şi morţii), adică să uite ce a fost negativ şi să amplifice ce a fost frumos. Sentimentele fiind mai curate, mai inocente, sigur că suntem îndreptăţiţi să credem, că iubita sau iubitul din adolescenţă a fost fără cusur faţă de un partener de mai tărziu. Atunci am trăit într-o viaţă platonică, cu o comunicare fragmentată, ocazională, lacunară, completată cu iluziile noastre, care întotdeauna înfrumuseţează realitatea, la o vârstă când iubirea se trăieşte chiar şi prin reverie, visare cu ochii deschişi… de tipul: ce ar fi dacă… Când visarea ia locul acţiunii…

Sunt exemple de cupluri care s-au cunoscut din copilărie sau adolescenţă şi s-au căsătorit, unii s-au plictisit înainte de vreme, alţii trăiesc frumos şi mai târziu.

Cum e dragostea la 24-28 de ani? Altfel. Ea se caracterizează printr-o implicare mai mare pe mai multe planuri, o răspundere mai mare, satisfacţii complexe. Comunicarea este mult mai matură, personalitatea aproape desăvârşită, ştii precis care sunt aspiraţiile tale şi care sunt aşteptările tale de la viaţă, de la partener, de la profesia ta viitoare. Ai o filozofie a ta personală, care se perfecţionează, bineînţeles, pe tot parcursul vieţii tale.Te implici nu numai afectiv, dar şi fizic într-o relaţie, care asigură consolidarea legăturii, împlinirii emoţionalităţii personale.

Dar dragostea de la această vârstă implică şi planul financiar, răspunderea pentru primii tăi bani, salarii, chibzuinţă sau efervescenţă în cheltuirea lor. Este vârsta la care se conturează stilul de viaţă, preferinţele fiecăruia în ce priveşte modul de lucru, ambianţa de distracţie, cercul de prieteni nou format, datorită locului de muncă.

Este vorba mai mult ca altădată, de armonizarea scopurilor, valorilor, modalităţilor de a se raporta la alţii. Tot mai multe acţiuni ale omului se conştientizează, trăind o autonomie în decizii, acţiuni, se dezvoltă şi capacitatea de autoevaluare critică şi autoreglajul, dacă vrea să-i placă cuiva.

Este vârsta la care se încheie cele mai multe căsătorii, drept dovadă că personalitatea tânărului se desăvârşeşte, este mai hotărât în ce priveşte gustul, nevoile de toate felurile. Judecata se cristalizează, poate fi mai obiectiv în cunoaşterea şi evaluarea partenerului. Capacitatea de previziune se dezvoltă, poate avea o predicţie asupra unui viitor apropiat, chiar şi îndepărtat, de genul: cu tine vreau să-mi trăiesc viaţa... numai pe tine te voi iubi... sau cu tine aş dori să întemeiez o familie... cu tine aş vrea să am copiii...

Dragostea este frumoasă oricând. La orice vârstă, dragostea te înfloreşte, îţi dă o sclipire aparte ochilor, pe care nimic altceva nu-ţi poate dărui şi după care se poate recunoaşte oricine, când este îndrăgostit.