În fiecare zi e nevoie de o picătură de sânge!

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud a demarat campania „Jandarmeria donează viaţă pentru România”, care este „mai altfel decât cele organizate până acum”, după cum declară ofiţerul cu relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan. „Oricâte campanii se vor derula, stocul nu este suficient, apelul nostru public este către fiecare cetăţean, care este invitat măcar o dată în viaţă, în luna noiembrie, să se alăture acestei campanii derulate de Jandarmerie la nivel naţional”, afirmă comandantul Jandarmeriei bistriţene, col. Ionel Cimuca. Pentru buna informare a bistriţenilor despre acest proiect, vineri, între orele 12-14, va fi amenajat un punct în Piaţa Mihai Eminescu, iar luni, între aceleaşi ore, se vor putea informaţii de pe Pietonal. Tot aici vor fi întocmite liste cu cei care vor dori să se alăture campaniei. Imaginea acestui proiect sunt Bogdan, Cosmin şi Leonard de la Cassa Loco, care vor mediatiza proiectul în concertele pe care le vor avea în această perioadă (1-30 noiembrie). De asemenea, au răspuns afirmativ invitaţiei colegilor şi militarii de la Brigada 81 Mecanizată, Batalionul 81 Infanterie şi celelalte unităţi pe care le are Armata Română în Bistriţa-Năsăud. Marius Cârcu, purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii Sanguine Bistriţa spune că, în fiecare zi e nevoie de o picătură de sânge, fiind zile întregi în care nu trece pragul instituţiei niciun donator. Săptămâna aceasta au donat sânge, luni -26 bistriţei, şi marţi -11. „Fiecare pungă de sânge poate salva trei vieţi. De obicei, colectăm în jur de 300 unităţi, ceea ce este destul de puţin. De altfel, România se află pe unul din ultimele locuri la donarea de sânge din Europa. Condiţiile pentru a fi alături de noi şi a dona sânge pentru vieţi sunt simple: să ai între 18-50 ani la prima donare, femeile peste 57 kilograme, bărbaţii peste 60, un buletin, o adeverinţă cu antecedentele medicale, să fi mâncat. Beneficiile, pe lângă mulţumirea sufletească, sunt 7 tichete valorice, analize gratuite de 450 lei, instituţia noastră fiind singura din judeţ care poate depista leucemia”, Marius Cârcu.

Luna trecută, de un real sprijin pentru Centrul de Transfuzii Sanguine au fost cei de la ISU, care au donat 100 pungi de sânge. Acestei campanii s-a alăturat şi Fundaţia Mirela şi Lucian Ungur care, prin voluntari va mediatiza acţiunea. Bistriţenii sunt invitaţi să fie alături în această campanie umanitară în care, până acum, s-au înscris aproximativ 70 de angajaţi ai Jandarmeriei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5