JANDARMII sunt OAMENII de LÂNGĂ TINE
Jandarmeria Română, a demarat la nivel naţional o campanie de donare de sânge, în cadrul celei intitulate sugestiv „JANDARMII sunt OAMENII de LÂNGĂ TINE!”. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud, se va alătura acestei campanii, scopul fiind unul umanitar: contribuţia jandarmilor la refacerea stocurilor de sânge existente în cadrul Centrului de Transfuzii Sanguine Bistriţa Năsăud. Noutatea adusă de această campanie este atragerea unui număr cât mai mare de persoane care să facă o faptă bună şi anume să salveze vieţi cu un simplu gest: acela de a deveni donator pentru o zi! În urma întâlnirilor dintre reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine Bistriţa şi cei ai Jandarmeriei Bistriţa, în perioada 25-31 octombrie a.c., vor fi organizate o serie de activităţi specifice de către cele două instituţii direct implicate, prin care să fie oferită şi altora posibilitatea de a putea intra în cadrul acestei campanii ca donator pentru o zi!
„Vor fi organizate puncte de informare în Piaţa Mihai Eminescu şi pe Pietonal dar vor avea loc şi întâlniri cu reprezentanţii unor intituţii publice de la nivel judeţean, central şi nu numai, cu scopul de a motiva cât mai mulţi cetăţeni să devină, măcar odată în viaţă, donatori pentru o zi, pentru a salva cât mai multe vieţi! Deja în sprijinul campaniei Jandarmeriei bistriţene se află şi membrii formaţiei Cassa Loco, (Leonard, Bogdan şi Cosmin), bistriţeni de orgine, care s-au alăturat imediat acestui scop nobil, cu toate că fac acest lucru de la distanţă, fiind stabiliţi momentan în capitală”, se arată într-un comunicat remis de Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul.
Adaugă comentariu nou