Figaro din Feleac

Biserica Evanghelică din Chiraleş a răsunat de vocea baritonală a lui Adrian, băiatul din Feleac, ajuns solist la Opera din Braşov. Invitat de Karina Ciuruş, cu prilejul manifestării tradiţionale „Zilele Chiraleşului”, solistul a încântat prin calitatea vocii sale pe cei prezenţi. Nu rareori întâlneşti ca într-un sat, cu un auditoriu mai puţin avizat, spectatorii să aplaude, să se ridice în picioare, să-i mulţumească pentru prestaţia interpretativă. În paranteză fie spus, Biserica Evanghelică din Chiraleş, veche de exact un secol, ar avea nevoie de reparaţii, spre a nu rămâne pradă degradării şi distrugerii.

Aşadar, cine-i Figaro din Feleac, aşa cum îl numesc acum cei care l-au auzit. Născut în satul din comuna Nuşeni, Adrian este fiul diacului din Feleac, iar primele lecţii de muzică le-a primit de la vestitul Miki din Lechinţa. A urmat apoi Liceul de Muzică şi Academia „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În prezent este solist la Opera din Braşov, din anul 1996, Adrian Nicolae Mărcan efectuând numeroase turnee în străinătate: Austria, Germania, Elveţia, Anglia, Italia etc. A colaborat cu toate operele mari din ţară, precum cele de la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova etc., cu roluri importante, cum ar fi Figaro din „Bărbierul din Sevilia” de Rosinni, Don Giovanni din „Don Giovanni” de Mozart, Toreador din „Carmen” de Bizet şi multe altele. Întâlnirea cu sătenii din Chiraleş a fost un moment cu totul special, Adrian Nicolae Mărcan, revenit pe meleagurile natale, a produs o impresie cu totul specială, făcând ca de acum înainte fiul diacului din Feleac să se numească Figaro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5