Filia Măgurele a parohiei Mariselu în sărbătoare

Joi, 9 noiembrie, când biserica drept măritoare ortodoxă îl cinstește pe Sfântul ierarh Nectarie făcătorul de minuni, credincioșii filiei Măgurele , Parohia Mărișelu și-au serbat hramul.
În urmă cu trei ani în data de 8 noiembrie, comunitatea de la Măgurele s-a bucurat de slujba de târnosire, săvârșită de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei dimpreună cu un mare sobor de preoți, prilej cu care bisericii i s-a dat pe lângă hramul istoric "Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil " al doilea hram acela al "Sfântului Ierarh Nectarie făcătorul de minuni". Așadar, în biserica de pe deal, începând cu ora 8:30 a fost săvârșit Acatistul Sfântului, după care s-a săvârșit slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, slujbă la care au fost prezenți preoții Cercului Pastoral Misionar Valea Șieului I: pr. Gotea Ioan Viorel de la Parohia Ardan, pr. Creța Ioan de la Parohia Șieu, pr. Cimpoieș Ovidiu de la Parohia Posmuș, precum și pr. Gordon Florin de la Parohia Domnești.
O prezență cu totul aparte a fost persoana părintelui protopop Alexandru Vidican al Bistriței care prin slujire și cuvânt ne-a făcut contemporani Sfântului Ierarh Nectarie. În cuvinte măiestrite a fost expusă viața Sfântului iar ca o concluzie a acestei vieți credincioșii, mulți la număr , au fost îndemnați la o viață plină de blândețe, răbdare, cumpătare și smerenie dar șijertfelnicie după exemplul ierarhului lui Hristos.
La vremea cuvenită, după terminarea Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba de mulțumire pentru toată facerea de bine ce a fost asupra familiilor ce au petrecut o viață de 25 și respectiv 50 de ani de conviețuire: "pentru ca să primească cu milostivire , întru jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri, mulțumirea și rugăciunea noastră de acum, a nevrednicilor robilor săi, și cu îndurare să ne miluiască pe noi". Fiecare din cele șapte familii la 25 de ani și două la 50 de ani au primit icoane și diplome de aleasă cinstire în frunte cu pr. Paroh Poptean Aurelian și Susana, Iuga Alexandru și Alina, Barteș Ionel și Rafila, Luca Vasile și Alina, Moldovan Simion și Corina, Șotrea Octavian și Andreea și Savu Călin și Teodora, sărbătoriți la 25 de ani și Creța Iacob și Anița precum și Iuga Alexandru și Nastasia sărbătoriți la 50 de ani.
Sărbătoarea a fost una a bucuriei, a împlinirii, a mulțumirii sufletești, iar dacă toate cele ale sufletului au fost încântătoare de cele ale trupului, de partea Martei s-au ocupat în mod exemplar consilierii filiei Măgurele precum și doamnele din Comitetul Parohial coordonate de doamna președinte Verginica Pop și împreună au făcut să nu plece nimeni fără să guste din bucatele așternute înainte prim milostivirea Bunului Dumnezeu.
Cu bucuria cinstirii Sfântului nostru ocrotitor în suflet, dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi, care din una obișnuită a devenit una plină de har și binecuvântare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5