Filtre în trafic, în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului. 800 de persoane legitimate la Sângeorz-Băi și Beclean. Câte amenzi s-au dat !

Ieri, 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni de amploare, pe raza orașelor Sângeorz-Băi și Beclean, dar și secțiilor arondate pentru a se asigura de faptul că sunt respectate toate măsurile dispuse prin ordonanțele militare și care au ca scop prevenirea răspândirii CoVid-19.

Astfel, în orașul Beclean, mai multe patrule de poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Poliției oraşului Beclean și Secției 4 Poliție Rurală Beclean au verificat și legitimat aproape 600 de persoane, iar ca urmare a neregulilor privind restricțiile de circulație constatate, polițiștii au aplicat 51 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 117.000 lei.

De asemenea, pe raza orașului Sângeorz-Băi și Secției 7, polițiștii au organizat filtre și controale în trafic, ocazie cu care au fost oprite și verificate 120 de autoturisme și peste 172 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate un număr de 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 82 735 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5