Finanțare de 9 milioane euro pentru pasajul rutier subteran de la Beclean
Contractul de finanțare, în valoare de 9 milioane de euro, pentru realizarea la Beclean a unui pasaj rutier subteran pe drumul spre Băile Figa, la intersecția cu calea ferată, a fost semnat.
S-a semnat la ADR Nord-Vest contractul de finanțare în valoare de 9 milioane euro pentru construcția pasajului subteran cu CFR pe DJ 172. Se va circula mai fluent și mai sigur pe acel segment. Nu trebuie însă uitat și pasajul suprateran peste calea ferată (primul în execuție). Prin aceste două pasaje rutiere orașul este foarte aproape de o mare realizare administrativă: Becleanul să-și poată finanța tronsonul din drumul rapid Dej-Beclean devenind astfel un important nod rutier.
Pasajul rutier subteran va fi realizat pe DJ 172 (drumul spre Băile Figa), la intersecție cu linia CFR și DN 17, fiind finanțabil cu fonduri europene prin Programul Regional Nord-Vest. Motivația realizării lui este că traficul îngreunat de pe DJ 172 se răsfrânge asupra DN 17 deoarece distanța dintre trecerea la nivel cu calea ferată și intersecția între cele două este mică și nu poate asigura un stocaj suficient de mare de vehicule. Pasajul va subtraversa calea ferată.
Pasajul rutier suprateran va fi construit în parteneriat cu Ministerul Transporturilor prin CNAIR și vizează realizarea unui pasaj peste calea ferată, la intersecția cu varianta ocolitoare, care va conecta DN 17D și DN 17 cu viitorul drum rapid Dej – Beclean – Bistrița. Pasajul va avea două benzi de circulație și trotuare de serviciu, urmând să fie realizat dintr-o suprastructură metalică de tip arc zăbrelit. Structura este proiectată pentru o durată de viață de 100 de ani, utilizând oțel protejat anticoroziv și beton armat de înaltă rezistență.
***
Pasajul rutier subteran de la Beclean – proiect important pentru comunitatea locală
Un punct critic din trafic dispare: pasaj subteran în Beclean pentru traversarea sigură a căii ferate și a DN17, printr-o investiție de peste 8,4 milioane de euro finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027
Unul dintre cele mai sensibile puncte din trafic, unde drumul județean, calea ferată și un drum național se intersectează la același nivel, va fi eliminat complet în Beclean, datorită contractului de finanțare semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Beclean. Astăzi, în această zonă, traficul se oprește frecvent la barieră, iar șoferii, pietonii și bicicliștii împart un spațiu limitat, cu vizibilitate redusă și risc crescut de accidente. Este genul de loc pe care îl traversezi cu atenție, nu cu liniște.
Prin proiect, această intersecție va fi complet reorganizată. Soluția este simplă în principiu, dar complexă în execuție: un pasaj subteran rutier care va permite traversarea căii ferate fără oprire. Pasajul va avea o lungime totală de aproape 140 de metri, incluzând structura principală și rampele de acces. Traseul drumului va rămâne în mare parte același, dar va coborî sub nivelul căii ferate pentru a asigura circulația continuă. În paralel, zona va fi modernizată integral: carosabil nou, trotuare pentru pietoni, iluminat public LED, sisteme de monitorizare a traficului și o semnalizare adaptată noilor condiții de circulație. Intersecțiile vor fi reorganizate pentru a reduce confuziile și manevrele riscante.
Impactul este direct și ușor de înțeles: fără așteptare la barieră, fără traversări la nivel cu trenul, fără blocaje în lanț. Traficul devine mai fluid, iar riscul de accidente scade semnificativ. Investiția nu se adresează doar celor aproximativ 11.000 de locuitori ai orașului Beclean. Zona este traversată zilnic de trafic regional pe DN17, un culoar important între Cluj-Napoca și Suceava, și este frecventată de peste 150.000 de turiști anual, atrași de Băile Figa. În practică, proiectul va deservi nu doar orașul, ci o întreagă zonă de tranzit din nordul Transilvaniei. Lucrările sunt programate pentru finalizare în decembrie 2028.
Proiectul „Realizare pasaj rutier DJ172 intersecție cu linia CFR și DN17 – Cod SMIS 334181” este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul Priorității 5 – „O regiune accesibilă”, contribuind la obiectivul de politică „O Europă mai conectată”, cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională.
Citiţi şi:
- Contract de finanțare, din fonduri europene, în valoare de 9 milioane euro pentru construcția pasajului subteran pe DJ 172, spre Băile Figa
- Proiectele viitoarelor pasaje rutiere de la Beclean, într-o nouă etapă
- Pasajul rutier de la intersecția cu centura Becleanului, avizat de CNAIR
- Pasaj subteran spre Băile Figa
- Primarul Nicolae Moldovan, la Ministerul Transporturilor. Parteneriat pentru pasajul subteran spre Băile Figa

























Adaugă comentariu nou