Folclorul someșan - la loc de cinste în Sibiu

Festivalul de folclor ,,La izvorul dorului”, organizat de Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din Tălmaciu, jud. Sibiu, și-a sărbătorit sâmbătă, 17 mai, majoratul, sub egida căruia s-a desfășurat această ediție. Au participat soliști și ansambluri folclorice din județele, Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare, Sibiu, Argeș, Dolj, Prahova, Vâlcea, Suceava etc. care s-au ,,confruntat” în cel mai frumos mod posibil, cu ceea ce a creat țăranul român din locurile de baștină. Costumele de o diversitate debordantă, care împletesc coloristica cu imaginația și munca țărăncii românce din orice colț de țară, s-au îmbinat cu figurile și suitele coregrafice ale unor dansatori pricepuți și cu glasurile pe care le-a hărăzit Dumnezeu românilor. A fost o adevărată manifestare culturală, care demonstrează că spiritul țărănului român se perpetuează, renaște cu fiecare generație, care se apleacă spre tradițiile strămoșești asigurându-i continuitatea.
Elevele Cucură Lorena și Bojor Ștefania ale Clubului Copiilor Beclean au dus cu ele prin costumele, cântecul și glasul lor, pe scena acestui prestigios festival, dorurile locuitorilor de pe Valea Someșului Mare.
Folclorul nostru muzical, atât de apreciat la nivel național a făcut ca elevele noastre să obțină premiul I la secțiunea interpretare cântec popular. Felicitări atât lor, cât și celor care sprijină și încurajează, perpetuarea zestrei noastre spirituale și materiale.
Prof . Rațiu Daniel

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5