Fundaţia Inocenţi derulează un program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi

Fundatia Inocenţi şi-a lansat proiectul ,,Program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi”, proiect implementat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud (DGASPC), Centrul pentru Intervenţie Precoce „Voinicelul” - Chişinău, Republica Moldova şi Asociatia AHEAD din Norvegia.

,,Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Bugetul proiectului este de 304.936,19 euro, din care 243.921,95 euro finanţare nerambursabilă şi 61.014,24 euro, contribuţia Fundatiei Inocenţi şi a DGASPC, şi are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi facilitarea integrării sociale a copiiilor cu dizabilitati neuro-psiho-motorii şi familiilor acestora din judetul Bistriţa- Năsăud, prin dezvoltarea unui program de intervenţie timpurie”, au declarat reprezentanţii Fundaţiei Inocenţ în cadrul unei conferinţe de presă.

Beneficiarii direcţi ai proiectului vor fi 75 de copii cu dizabilităţi cu vârsta între 0 – 7 ani. Aceştia vor beneficia de servicii de recuperare (terapii), activităţi educaţionale şi consiliere.

De asemenea, 100 de părinţi vor beneficia de informare, consiliere şi formare pentru a deveni co-terapeuţi, iar 116 specialisti vor beneficia de formare privind problematica intervenţiei timpurii susţinută de partenerii Centrul pentru Intervenţie Precoce „Voinicelul” şi Asociatia AHEAD.

Serviciile vor fi furnizate în Centrul Multifunctional de Intervenţie Timpurie şi prin intermediul echipei mobile de specialişti în cazul copiilor nedeplasabili.

,,Se va crea o reţea locala de specialişti (asistenţi sociali, medici, asistenţi medicali) care va furniza servicii de prevenire, identificare precoce a copiilor cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii şi interventie. Se va crea şi un Centru de Resurse în Intervenţia Timpurie care va colecta şi disemina informaţii în domeniu, atât către profesionişti, cât şi către părinţi sau alte persoane interesate”, au precizat cei de la Fundaţia Inocenţi.

Perioada de implementare a proiectului: 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5