Fundaţia Inocenţi redeschide Centrul de intervenţie timpurie
Fundaţia Inocenţi redeschide Centrul de intervenţie timpurie din Bistrita, strada Toamnei, nr.1 A, ne informează Marin Mic, director executiv Fundaţia Inocenţi Bistriţa.
Centrul de intervenţie timpurie, ce sustine funcţionarea încă din anul 2006 a programului de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi, a fost modernizat in cadrul proiectului “Program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG in România.
Centrul se adresează copiilor cu dizabilităţi neuro - psihomotorii cu vârsta până la 7 ani, cărora le va asigura servicii de evaluare şi terapie recuperatorie. Unul dintre obiectivele principale ale programului este acela de ajunge la performanţa de a lucra cu copiii cu vârsta sub un an, devenind astfel printre foarte puţinele servicii din România care reuşesc această performanţă.
Citiţi şi:
- Fundaţia Inocenţi derulează un program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi
- Sesiune de instruire în kinetoterapie cu un doctor norvegian la Fundaţia Inocenţi
- Specialişti din patru ţări dezbat, la Bistriţa, tema intervenţiei timpurii la copilul cu dizabilităţi
- Fundația Inocenți Bistrița organizează Gala de caritate “Moș Nicolae pentru copiii cu dizabilități”, ediţie online. Adu şi tu un zâmbet pe chipul copiilor speciali
- Fundația Inocenți: Suntem tot aici! Eveniment online, vineri seara, de la ora 20!
Adaugă comentariu nou