Fură curent!
-
View the full image
Fură curent!
Jandarmi, poliţişti şi lucrători ai Electrica Transilvania Nord-SDFEE Bistriţa-Punct de lucru Lechinţa, au desfăşurat o acţiune de depistare a furtului de curent electric în localitatea Pintic-Teaca. Acţiunea a demarat la primele ore ale dimineţii, fiind descoperite 6 locuinţe racordate ilegal la reţeaua de curent electric. Dovada acestui fapt este dată de descoperirea în interiorul acestor locuinţe a unor receptoare de semnal tv, televizoare şi becuri de 60 de W. La o verificare amănunţită de specialitate, în fire exista tensiune electrică, fapt care indică folosirea ilegală a curentului electric în zona menţionată. „În urma celor constatate au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale”, comunică ofiţer relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan. Dosarele penale au fost întocmite pentru săvârşirea infracţiunii de furt pe numele următoarelor persoane: Loredana L. de 21 ani, Calman L., de 13 ani, Novac C., de 17 ani, Lucreţia L, 46 ani, Firoana C, 52 ani, Olimpia F. de 22 ani. „Tot în cadrul acestei acţiuni poliţiştii criminalişti au amprentat şi implementat în sistemele IMAGETRAK şi AFIS 2000 un număr de 16 persoane suspecte, predispuse la comiterea de fapte care contravin legii”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent de poliţie Claudia Adriana Creţa.
Citiţi şi:
- Fură curent! Opt persoane din Pinticu, cercetate pentru racordare fără drept la rețeaua electrică
- BMW-ul mai puternic ca stâlpul! A lăsat strada 1 Decembrie Bistrița fără curent!
- Bistrițean condamnat pentru proxenetism și furt de curent! Tânăr din Leșu, la închisoare, după ce a condus băut și fără permis
- Primăria Budacu de Jos investeşte peste 600.000 lei în electrificări
- Îți construiești casă nouă? Află câteva modalități prin care îți poți digitaliza locuința în 2023, eliminând nevoia gazelor naturale
Adaugă comentariu nou