„Galeria 23 August”, golită de 9 „binevoitori”

Jandarmii montani din Rodna s-au autosesizat privind furtul de fier vechi în zona minei din Valea Vinului, deoarece în ultima perioadă au apărut urme de activitate în zonă cu toate că mina este dezafectată şi nu se lucrează de câţiva ani.
În noaptea de miercuri, la ora 00.30, jandarmii montani din Rodna s-au deplasat în zona minieră pentru a verifica ce se întâmplă. În aval de „Galeria 23 August” cum era denumită mina din Valea Vinului, au fost depistate 9 persoane suspecte care au declarat că nu au găsit nimic în mină şi că nu intenţionau să sustragă fier vechi.
În urma verificărilor ulterioare efectuate de jandarmi la faţa locului s-a constatat că erau pregatite un număr de 40 de ţevi, a câte 8-10 m lungime fiecare şi cu diametrul de 160 mm şi 5 vagoane de mină.
Jandarmii au întocmit un proces verbal de depistare a celor nouă bărbaţi care a fost înaintat Postului de Poliţie Rodna în vederea continuării cercetărilor.
Pericolul la care sunt expuşi cei care riscă să intre în galerie este mare atât pentru că pereţii acesteia se pot prăbuşi dar şi pentru că se poate produce o poluare care să afecteze ecosistemul în zonă, având în vedere rezidurile miniere care se varsă în pârâul ce trece prin apropiere.
În urmă cu un an, în luna februarie, jandarmi ai Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din oraşul Năsăud alături de jandarmii montani din Rodna au constatat faptul că în aceeaşi galerie se aflau pregatite aproximativ 80 de şine de fier de diferite dimensiuni, pe care cei în cauză urmau să le încarce într-o sanie, respectiv într-o căruţă, pentru a le transporta către domiciliu.
Datorită demontării şinelor s-a produs şi schimbarea culorii apei pârâului care ieşea din galerie, iar la faţa locului au sosit reprezentanţi ai Companiei Apele Române, deoarece s-au autosesizat, au luat probe de la faţa locului, cu scopul de a preveni poluarea zonei, transmite căpitan Georgeta Căşvan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5