Gavril Moldovan, sărbătorit de revista „Poesis”

După revista bistriţeană „Mişcarea literară” al cărei responsabil este prozatorul Olimpiu Nuşfelean, „Poesis” este a doua publicaţie literară care îl sărbătoreşte pe poetul bistriţean G.M. la împlinirea frumoasei vârste de 70 ani. În numărul său comasat din aprilie-mai-iunie/2012 (nr. 4-5-6), revista sătmăreană publică trei pagini din poezia colegului nostru, însoţite de date biografice şi fotografie. Poeziile publicate sunt „Resemnare”, „Toamna”, „Sora”, „Există un loc”, „Ochii”, „Vizită la Memorial” şi „Viena noastră”. Primele cinci poezii nu fac parte din cele care au fost publicate până în prezent în nicio revistă sau volum şi dovedesc travaliul constant al poetului pe aceeaşi linie a înmagazinării unei consistenţe lirice remarcabile. Adevărata caracteristică a scrisului său, spune Ovidiu Pecican, este însă „tocmai această dinamică nedomolită, continua căutare a unui intelectual neliniştit şi neîmpăcat cu dizarmoniile vieţii, mereu provocat la elucidări care survine efemer sau nu survin, care se recunoaşte în stări şi toposuri pe care apoi, socotindu-le pasagere sau insuficient de relevante pentru sine, le părăseşte în folosul acoperirii altora”.

Comentarii

20/07/12 08:45
ioan rus

Mi-l amintesc foarte bine pe donul Gavril Moldovan de când scria poezii cu Ceauşescu. Ce să-i faci, aşa au fost vremurile!
Bine că mai scrie!
Rus Ioan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5