Gloria s-a reunit, obiectivul fiind promovarea în Liga a II-a
Gloria Bistriţa şi-a reluat antrenamentele, de luni după-amiază, lotul suferind modificări substanţiale. Obiectivul stabilit este promovarea în Liga a II-a, asta după ce formaţia a renunţat la locul din eşalonul secund, motivele financiare fiind cele principale.
Potrivit site-ului clubului, lotul ester format din Albuţ, Uilean, R. Pop – portari, Budăcan, Bolbos, Hlinca, Chibulcutean, Peica, Sâplăcan, Câmpean, Câţcăuan, Cilean, Sg. Costin, Antonescu, Ţegle, Nalaţi, Fizeşan, Jarda, Dobrea, O. Bucur, Colţa şi Alexandru Pop. La Gloria a revenit Pădurariu, iar C. Roşu şi Brumă se vor alătura şi ei formaţiei. Au plecat Oghinciuc, Chiţu, Feher, Ţârcă, Dinu Sânmărtean, Răzvan Radu, Curtuiuş, iar la D. Matei, C. Bucur, R. Mărginean şi Antonache s-a renunţat.
„Deşi ne-am înscris în Liga a III-a, am început pregătirea. Vom avea un sezon cu reuşite fără greutăţile pe care le-am întâmpinat sezonul trecut. Pornim la drum cu o echipă tânără şi sperăm să ajungem cât mai repede în Liga a II-a, să facem o formaţie competitivă cu care să putem juca acolo cât mai bine. Pe parcurs vom vedea dacă resursele financiare ne vor permite să facem un plan de bătaie pentru a promova în Liga I.
Ne vom pregăti la Bistriţa, nu vom merge în niciun cantonament, am început antrenamentele şi mai târziu. Echipa e formată din jucători care au evoluat în ultimele meciuri din play-off, jucători care provin din centrul nostru de juniori. Cred că este un lot cu care ne putem bate pentru promovare. Pentru mine nu este un pas înapoi Liga a III-a, este o continuitate şi un început de proiect, în care vom pune bazele pe juniorii noştri”, a declarat antrenorul principal, Cristian Coroian.
Campionatul Ligii a III-a începe în 30 august. Până atunci, mâine, Gloria va evolua în faza a II-a a Cupei României, cu Arieşul Turda. Partida se joacă pe terenul Bazei de Agrement Iproeb, începând cu ora 17.30.
Citiţi şi:
- Dan Matei (Gloria Bistriţa): Promovarea în Liga a II-a e un obiectiv îndrăzneţ. Şansele sunt egale pentru toate echipele
- Fotbal. Gloria reîncepe cursa pentru promovarea în Liga a II-a! Adrian Falub: E o echipă nouă, mai tehnică şi mai spectaculoasă
- Voinţa Livezile – Gaz Metan Mediaş II 1-0
- Gloria Bistriţa şi-a reluat antrenamentele! Vezi meciurile amicale programate!
- Meci amical cu 7 goluri: Gloria Bistriţa – Unirea Tărlungeni 4-3
Adaugă comentariu nou