Grigore Avram, fostul şef ITRSV Cluj, trimis în judecată de DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Avram Grigore, la data faptelor director coordonator și inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals intelectual în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Faptele s-ar fi petrecut în anii 2010-2011, dosarul fiind trimis spre judecare la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
„La data de 31.03.2010, inculpatul Avram Grigore, în calitate de inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (I.T.R.S.V.) Cluj-Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), a emis mai multe documente care au stat la baza eliberării, de către Ministerul Mediului și Pădurilor –Direcția Politici și Strategii în Silvicultură, a unui certificat de mențiuni, prin care un ocol silvic a preluat în administrare o suprafață de teren forestier de 3.789,61 ha, proprietatea a trei comune. Aceste demersuri au fost făcute de inculpat în contextul în care, la data emiterii documentelor, era membru în consiliul de administrație al ocolului respectiv, activitate pentru care era remunerat.
Pentru a ieși de sub incidența legii penale, la 17.01.2011, inculpatul Avram Grigore l-a instigat pe șeful ocolului silvic respectiv să emită în fals un act intern prin care primul să fie înlocuit din funcția de administrator. În aceeași zi sau ulterior, șeful ocolului silvic a întocmit o adresă (antedatată 12.11.2009) în care s-a consemnat că urmare a demisiei (antedatată 10.11.2009) „depusă” de inculpatul Avram Grigore la ocolul respectiv, a solicitat I.T.R.S.V. Cluj Napoca desemnarea unui alt reprezentant al acestei instituții pentru a fi membru în consiliul de administrație. În aceeași perioadă, inculpatul Avram Grigore a emis cu date nereale o adresă (antedatată 13.11.2009) prin care a comunicat ocolului silvic respectiv numele persoanei desemnată ca membru în consiliul de administrație”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit sursei citate, în 02.05.2011, „inculpatul Avram Grigore cu intenție, în calitate de inspector șef la I.T.R.S.V. Cluj Napoca, în exercitare atribuțiilor de serviciu, a emis către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Comunale Apahida, județul Cluj, o adresă în care a menționat aspecte nereale și în baza căreia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza în care era cercetat un apropiat al acestuia”.
De altfel, în noiembrie 2012, acesta a fost suspendat din funcţie pentru că era cercetat pentru o serie de nereguli.
Adaugă comentariu nou