Grigore Leşe colindă la Bistriţa

Primăria Municipiului Bistrița și Palatul Culturii Bistrița, vă invită să participați la un spectacol în premieră, intitulat „La Maria-n Șezătoare”.
Spectacolul de datini și obiceiuri „La Maria-n Șezătoare” va avea loc, duminică, 19 decembrie 2021, la Palatul Culturii Bistrița, începând cu ora 17:30.
În cadrul acestui eveniment, Ansamblul Profesionist „Cununa de pe Someș”, va aduce în fața publicului bistrițean, un obicei important în viaţa socială a satului și anume, Șezătoarea. Șezătorile încep toamna târziu, după ce se termină toate muncile câmpului, țin toată perioada Postului Crăciunului și se continuă în Câșlegi, până în preajma începerii muncilor de primăvară. În general, acestea sunt mixte, formate din fete, neveste, femei bătrâne și feciori, dând prilejul fetelor să învețe multe lucruri de la cele mai în vârstă. Șezătoarea are, așadar, o valoare de inițiere și e organizată pe grupuri de case mai apropiate.
În șezătoare munca este îmbinată cu petrecerea, deoarece aici se spun noutățile satului, snoave, povești, ghicitori, se cântă, se practică diferite jocuri tradiționale, iar de cele mai multe ori se termină cu joc.
Din distribuție fac parte:
Maria Buzilă
Maria Creța
Marian Predescu
Larisa Bozbici
Lenuța Filipoi
Marius Palage
Angelica Pinti
Mădălina Oltean
Paul Ban
Cristina Livia Scurtu
Teodora Florea
Dorin Rus
Conducerea muzicală: Anghel Urs
Coregrafia: Teodor Pușcaș
Consultant artistic: Alexandru Uiuiu
Regia artistică: Bianca Simionca

Comentarii

15/12/21 13:42
seitoar carmen

Buna ziua
As dori sa intreb de unde se pot procura biletele si daca este nevoie dovada de vaccinare sau certificatul verde

15/12/21 13:43
seitoar carmen

Buna ziua
As dori sa intreb de unde se pot procura biletele si daca este nevoie dovada de vaccinare sau certificatul verde

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5