Un rapsod îşi cântă năzuinţele

L-am cunoscut cu ocazia expoziţiei de pictură pe care am ţinut-o la Năsăud, când mi-a luat un interviu pe care l-a difuzat la Radio „Someş”. Curând am primit un volum de poezie scrisă de Filip Domide (despre el este vorba) şi intitulat „La izvoarele Someşului” (Ed. Ioan Cutova, Bistriţa, 2006).

Domnul Filip Domide este un rapsod popular care, lucrând în televiziune, şi-a putut tipări o carte de versuri în care-şi dezvăluie gândirea şi simţirea ce-l cuprind în clipe de cumpănă.

În prefaţă ne mărturiseşte că tatăl lui fiind muncitor, lipsea de acasă toată săptămâna, iar mama, care îngrijea de copii şi de gospodărie, torcea, ţesea, cosea pentru casă şi-n jurul ei se adunau vecine la un fel de şezătoare. Din povestirile spuse de suratele mamei, basme, snoave, ghicitori, strigături, s-a născut dragostea copilului pentru creaţia orală populară, aşa că mai târziu a devenit şi dânsul creator.

Neavând ambiţia de a termina o şcoală mai înaltă, a absolvit doar opt clase, dar dorul de a-şi exprima preaplinul inimii s-a materializat prin devenirea sa ca rapsod popular.

„Mama Firoana”, cea mai iubită fiinţă este prezentată chiar acum la bătrâneţe, plină de griji pentru cei din jur: „Chiar acum, bătrână/ De toate ar vrea să facă” (Mama Firoana).

Ţinutul natal, Rodna, devine o temă preferată: „La Rodna de vei veni/ De toate vei întâlni,/ Văi adânci, piscuri semeţe/ De o rară frumuseţe” (Invitaţie la Rodna, pag. 11).

Revoluţia din decembrie îi deschide gustul pentru teme istorice: „Era în decembrie, nu a nins/ Şi un foc mic s-a aprins/ S-a aprins în Timişoara/ Şi s-a extins în toată ţara” (Decembrie 1989). De la istoria actuală trece la trecutul glorios: „O, Domn al Ţărilor Române,/ Tu, care ai făcut Unirea,/ În istorie vei rămâne” (Unirea lui Mihai). Despre Ştefan cel Mare ne spune: „El Moldova şi-a apărat,/ Multe bătălii a dat,/ Se lupta cu vitejie/ Apărând a ţării glie” (Ştefan cel Mare).

O carte de 194 de pagini adăposteşte multe gânduri, vise, iluzii, dar şi amăgiri. Pe domnul Filip Domide îl preocupă toate laturile vieţii, munca, societatea, viciile, calităţile omului bun. Iată speranţa: „Nu trăi fără speranţă,/ De şi-e bine, de ţi-e rău,/ Să ai speranţă tu mereu” (Speranţa).

Legendele vechi se află printre preferatele rapsodului: „Legenda Dochiei”, „Legenda castelului Beneş”, dar abordează şi specii ale literaturii culte cum sunt fabula, satira, precum şi teme religioase (dar tratate în stil popular).

Prin cele 96 de poezii cuprinse în volum, Filip Domide aduce o notă distinctă în rândul rapsozilor populari, aceea de a-şi scoate singur o carte.