Grupul TeraPlast, acord pentru vânzarea Steel

Grupul TeraPlast, cel mai mai producător român de materiale de construcții, anunță încheierea unui acord cu Kingspan Group în vederea vânzării diviziei Steel. Tranzacția vizează întreaga participație a TeraPlast SA (compania-mamă a Grupului TeraPlast) în subsidiarele: TeraSteel SA, TeraSteel DOO Serbia și Wetterbest SA.
„Istoria Grupului nostru este marcată de proiecte ample de dezvoltare atât a portofoliului de produse, cât și a celui de business-uri. Această tranzacție va aduce plus valoare pentru acționarii noștri, printre care se numără cele mai mari fonduri de pensii din România. Totodată, arată și faptul că acțiunea TRP este subevaluată chiar și la capitalizarea actuală. Finalizarea ei va marca pentru TeraPlast un nou început, la fel ca multe altele în cei 125 de ani de istorie. Ca și până acum, vom continua să ne dezvoltăm și să ne extindem business-ul. Divizia Steel a Grupului TeraPlast se află în fața unui nou început alături de liderul mondial în domeniu” a declarat dl Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
Acordul încheiat de TeraPlast cu Kingspan Group este supus unor condiții suspensive obișnuite de implementare, inclusiv la aprobarea de către organismele de concurență relevante. Tranzacția va fi supusă aprobării finale a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor TeraPlast.
Valoarea diviziei Steel este estimată la 410 milioane de lei, iar prețul final va fi stabilit prin ajustarea acestei valori cu datoriile nete și capitalul de lucru, în baza unei formule agreate. Tranzacția nu include plată în participații sau alte instrumente financiare și nu determină schimbări în structura acționariatului TeraPlast.
TeraSteel este liderul pieței de panouri sandwich din România și, împreună cu TeraSteel Serbia, este unul dintre exportatorii de top în piața EEC (Europa Centrală și de Est). Wetterbest deține a doua poziție pe piața de țiglă metalică din România.
Divizia Steel a generat 578 milioane de lei din cifra de afaceri consolidate a Grupului TeraPlast în 2019 și a contribuit cu peste 50 milioane de lei la EBITDA Grupului.
Despre Grupul TeraPlast
Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcții. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling și TeraPlast Ungaria.
Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5