Grupul TeraPlast, vizitat de primarul Goran Cvetanovic, din Leskovac, locația fabricii TeraSteel Serbia

TeraPlast, unul dintre principalii jucători din piața construcțiilor, a primit la sediul său din Bistrița vizita lui Goran Cvetanovic, primarul din Leskovac, orașul în care s-a deschis anul trecut TeraSteel Serbia, prima fabrică din străinătate inaugurată după 1990 şi aflată integral în proprietatea unei firme româneşti.

Extinderea activităţii grupului TeraPlast în Serbia a reprezentat un prim pas în consolidarea relațiilor de business între Bistrița și Leskovac. Dacă anul trecut, la inaugurarea fabricii TeraSteel, orașul din sudul Serbiei a primit vizita  președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a oficialilor TeraPlast și a jurnaliștilor români, anul acesta, Goran Cvetanovic, primarul orașului sârb, a venit la Bistriţa şi la sediul Grupului TeraPlast.

 „Ne bucură și totodată suntem onorați de vizita domnului Goran Cvetanovic. Încă de la deschiderea unității din Leskovac, am primit tot suportul și condițiile necesare derulării activității TeraSteel Serbia, drept pentru care considerăm că parteneriatul nostru va fi în continuare la fel de productiv de ambele părți”, a declarat Alexandru Stânean, directorul general adjunct al Grupului TeraPlast.

În cadrul întâlnirii, directorul general adjunct Alexandru Stănean a făcut o prezentare a companiei, punctând principalele repere istorice, de la înfiinţarea fabricii de producere a plăcilor ceramice, în 1896, trecând prin etapele de naţionalizare, privatizare, listare la bursă (cea mai mare a unei companii româneşti cu capital integrat privat, ofertă publică de 14 milioane de euro) , relocarea producţiei, investiţiile în achiziţia a 60% din acţiunile Depaco (producătorul numărul 2 de țiglă metalică din România), achiziția pachetului reprezentând 50% din capitalul social al Politub S.A şi mergând până la investiţa din Serbia.

         „Ne găsim astăzi în poziţia de a folosi aceste investiţii pentru dezvoltarea viitoare a Grupului. Anul trecut, Grupul Teraplast în cifre înseamnă 132 milioane de euro cifră de afaceri consolidată, obţinută în urma unor investiţii de 73 de milioane de euro, investiţii pe care le-am făcut în ultimii 10 ani, 22% din ceea ce producem merge la export, angajăm aproape 1100 de oameni în România, Ungaria şi Serbia, şi avem 240.000 mp de facilităţi de producţie”, a precizat acesta.

În iunie 2017, Grupul TeraPlast a cumpărat cu 4,3 milioane euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia, care din octombrie a devenit TeraSteel Serbia. Fabrica are o capacitate de producţie similară fabricii TeraSteel Bistriţa, unul dintre liderii pe piaţa de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar şi utilaje similare. TeraSteel Serbia deservește în principal ţări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar şi piețe secundare precum Ungaria, sudul României şi nordul Greciei.

„Am promis la etapa respectivă, că dincolo de suma iniţială de 4,3 milioane de euro, pe care am investit-o în achiziţia activelor respective, Grupul Teraplast va continua să investească. Între timp, avem acolo o linie care produce tablă cu cută înaltă pentru piaţa de construcţii, care acoperă inclusiv România, pentru căîn România nu avem o astfel de linie, şi vom continua să investim. Aşteptăm acum  să punem în funcţiune un modul de vată minerală. Cele douăinvestiţii depăşesc un milion de euro, în plus faţă de preţul de achiziţie. Ne bucurăm că rezultatele din Serbia confirmă aşteptările noastre. Luna aceasta este a doua lună în care reuşim să depăşim vânzări de un milion de euro făcute de fabrica din Serbia. Ca şi ordin de mărime, ca să ajungem unde ajungem în Serbia după un an, în Bistriţa ne lua vreo 4 ani să ajungem la nivelul de producţie pe care estimăm să le avem anul acesta în Serbia. Lucrul acesta îl facem cu cei 50 de colegi pe care îi avem acolo”, a menţionat Alexandru Stânean, directorul general adjunct al Grupului TeraPlast.

Primarul Goran Cvetanovic din oraşul sârbesc Leskovac a mulţumit pentru invitaţia de a fi prezent la Bistriţa, evidenţiind rolul TeraSteel în dezvoltarea oraşului şiîn viaţacomunităţii pe care o administrează.

Suntem mândri că orașul nostru, prin intermediul TeraSteel, livrează o gamă diversă de produse în sud-estul Europei. În acest moment, TeraSteel Serbia este un jucător important în industria în care își desfășoară activitatea și a contribuit semnificativ la dezvoltarea acesteia. După cum știți, fabrica deservește, pe lângă Serbia, țări precum Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croația și Muntenegru, dar și piețe secundare, dintre care menționez Ungaria, nordul Greciei sau sudul României. În același timp, mai multe persoane din Leskovac au fost reintroduse în câmpul muncii datorită deschiderii fabricii.

La urma urmelor, un investitor satisfăcut va atrage mereu alți potențiali investitori. Acesta este un motiv în plus să ne asigurăm ca TeraSteel Serbia va avea toate condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea în orașul nostru.” a declarat Goran Cvetanovic, primarul orașului Leskovac, Serbia.

Nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, considerat „un prieten al Grupului Teraplast”,  a menţionat că a fost onorat, în 2017, să participe la inaugurarea primei capacităţi de producţie a unei comapanii româneştiîn afara graniţelor. „Grupul Teraplast este lider de piaţă în România detaşat pe profilul de activitate şi alături de câteva alte companii sunt modele de succes ale privatizării de după anii 1990. (...) Folosesc acest prilej să mulţumesc executivului Teraplast în implicarea în viaţa socială, cultural-sportivă a judeţuluişi a comunităţii, sunt parteneri foarte serioşi în astfel de activităţi. Mă bucur că aţi venit săîi vedeţi aici la ei acasă. Am spus-o şi în Serbia că aveţi parte de un investitor serios, care sigur se va ridica la nivelul aşteptărilor dumneavostră”, a declarat preşedintele Emil Radu Moldovan, reafirmând că parteneriatul administrativ al celor două comunităţi a fost iniţiat de Teraplast.  

***

Grupul TeraPlast își propune pentru anul 2018 o cifră de afaceri de peste 900 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șapte linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tâmplărie termoizolantă și Țiglă Metalică, prin brandul Wetterbest, deținând poziții de top pe o mare parte din aceste piețe.

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanti producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șapte linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tâmplărie termoizolantă și Țiglă Metalică - prin brandul Wetterbest. Grupul TeraPlast exporta produsele sale in peste 20 de tari europene. Din octombrie 2017 detine prima fabrică inaugurată după 1990 și aflată integral în proprietatea unei firme românești, TeraSteel Serbia.

Facilitățile de producție ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial TeraPlast, dezvoltat pe o suprafață de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistrița. În ultimii 10 ani Grupul TeraPlast a investit 246 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.

Începând din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup - TeraPlast este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5