Gustaţi “Mărul de Aur”

Astăzi debutează ediţia a XXV-a a Festivalului Internaţional de Satiră şi Umor “Mărul de Aur”, de la ora 17.13 la Galeriile de Artă UAP, cu vernisajul Salonului de Grafică Satirică “Ştefan Popa Popa’S”. Vineri, la ora 9.13 la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi vernisat Salonul concursului de grafică satirică “Mărul de Aur 2009” şi de fotografie “Veşnicia la minut”. La ora 16.13, la Galeriile de Artă ale Centrului Cultural Municipal se vernisează expoziţia graficianului Costel Pătrăşcanu din Brăila, iar la 17.13, la Casa de Cultură a Sindicatelor se deschide concursul de interpretare. Sâmbătă, la ora 10.13, la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Bistriţa, la Casa Mărului, Cornel Udrea va modera dezbaterea “Cu seriozitare despre umor”, iar la ora 17.13, la Centrul Cultural Municipal are loc festivitatea de premiere a laureaţilor, după care directorul festivalului Alexandru Câţcăuan a invitat în gală Teatrul Municipal Turda cu piesa “E o comedie filmul acesta?” de Cornel Udrea, în regia lui Gelu Badea. Tot acum va susţine un recital şi actorul Dorel Vişan, apropiat al festivalului. Pe secţiuni, preşedinţii festivalului sunt Dorel Vişan – concursul de interpretare, Ştefan Popa Popa’S – grafică satirică şi fotografie şi George Corbu – creaţie literară. Numărul din acest an al revistei “Bobârnac” este dedicat iniţiatorului acestui festival, baronul Alexandru Misiuga. În cadrul festivalului va fi lansată şi antologia “Mărul de Aur 25”, apărută la Editura Eikon. Începe distracţia, veniţi cu toţii în grădina “Mărului de aur”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5