Jurnal de campanie - 24 Octombrie

Guvernul Ponta sprijină educaţia şi cercetarea de calitate din România

PSD BN

Echipele PSD au parcurs vineri, 24 octombrie, localităţile Chiochiş, Nimigea, Dumitriţa şi Maieru. Ziua s-a încheiat cu un spectacol electoral susţinut de Văru` Săndel, Nicu Cioancă, Mirela Petruş şi alţi artişti. La eveniment au participat preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputatul PSD, Daniel Suciu, senatorul PSD, Ioan Deneş, prim-vicepreşedinele PSD BN, Nicolae Moldovan, secretarul executiv al aceleiaşi structuri, Romeo Florian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, preşedintele TSD BN, Bogdan Ivan, primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir şi alţii.
În Bistriţa echipa de campanie a stat de vorbă cu locuitorii de pe străzile Sucevei, Calea Moldovei şi Grănicerilor.
MESAJUL ZILEI:
Guvernul Ponta a demonstrat că tratează educaţia cu maximă responsabilitate. Numai susţinerea cercetării şi educaţiei poate conduce la dezvoltarea României.
Bugetul educaţiei a avut în 2013, comparativ cu anul 2012, cea mai mare rată de creştere din cadrul UE (6,4%). Pentru 2014, educaţia a primit 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu 2 miliarde în plus faţă de 2013.
Guvernul Ponta a investit în dezvoltarea infrastructurilor de cercetare din unităţile de învăţământ superior. Peste 370 milioane de euro au fost atraşi în proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare.
Guvernul Ponta a aprobat creşterea cu 10% a salariilor profesorilor debutanţi, ale asistenţilor şi preparatorilor universitari. Suma forfetară de 150 de euro, de care vor beneficia profesorii.
Peste 100.000 de studenţi din România vor primi bani pentru practica la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaţilor care îi pregătesc.
Au fost create peste 3.000 de noi posturi în domeniul universitar, numai în ultimul an.
Peste 340 milioane de euro au fost utilizaţi pentru a sprijini peste 10.000 de doctoranzi şi peste 2.500 de cercetători post-doctorali.
Guvernul Ponta a decis sa sustină excelenţa şi să facă din cercetare un obiectiv strategic. În urma cu câteva zile, a fost inaugurat Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), primul laser de mare putere din România, cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume.
E SIMPLU. E CEL MAI BUN.
VICTOR PONTA – PREŞEDINTE!

Comentarii

25/10/14 16:14
Gabriel Liiceanu

România se află în coada clasamentelor europene la mai toate capitolele importante ale vieții, civilizație, salarii, sănătate, educație, mediu, șosele… Mândri că suntem români!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5