Presa începutului de secol 20

Icu Crăciun: GAZETA TRANSILVANIEI din 1905, 1906 și 1909 Maieru – Virgil Șotropa – Ion Agârbiceanu – Calea ferată Ilva mică – Rodna

În numărul 284 al cotidianului „Gazeta Transilvaniei” (an. LXVIII, din 25 decembrie 1905), ce apărea la Brașov, citim că „inteligența română din Maieru invită la producțiunea teatrală urmată de dans, care se va aranja în sala școalei comunale din loc în 8 ianuarie a. c. […]. Venitul curat este destinat pentru procurarea unui harmoniu pentru înființându-l cor bisericesc din loc. Ofertele benevole se primesc cu mulțămită și se vor publica. Programa: 1. „Mireasă pentru mireasă”, comedie în trei acte de Iosif Vulcan, localizată de Dănilă Sânjoan și 2. „Biletul de tramvai”, comedie într-un act de Grigore Mărunțeanu. După producțiune, urmează dans”.
În numărul 49/1906, Dănilă Sânjoan a trimis o informare despre această petrecere, arătând că „din taxele de intrare s-au adunat 210 cor. 20 bani, din care sumă sustrăgându-se cheltuielile cu 70 cor. 40 bani, a rămas venit curat de 139 cor. 80 b. […]. La această petrecere au binevoit a contribui peste taxă următorii domni: Ioan Marte 7 cor. 60 b., Dănilă Sânjoan 5 cor., Bachert Endre 3 cor. 40 b., Anchidim Partene 2 cor. 60 b., Adeodat Coruțiu 2 cor. 60 b., Hozsda Gyorgy și Bucsenspanner Oszkar câte 2 cor. 40 b., Dr. Andrei Monda, Alexandru Avram, Petru Ilieșiu, Balta Marton și Urmanczyi Ianos câte 1 cor. 60 b., Teodor Martian, Ioan Rus, Olaikar Sandor, Kleiner Arpad, Marton Mor și Jeronim Groze câte 1 cor. 40 b., Ioan Marcu 1 cor. 20 b., d-na Raveca Pop 1 cor., Silviu Coruțiu 60 b., Leon Ștefan, Wolf Gevurcz, Gavril Bulbuc, Emil Mărcușiu, Dumitru Boșca, Alexandru Jarda, Gavril Ilieșiu, Ioan Sângjorzan, Silvestru Mureșan, Samson Cozonacu, d-na Rode, Ioan Constantin și Pitel Albert câte 40 b., iar fără a participa domnii: Dr. Ioan Mălai, Weicherecz Lajos câte 5 cor., d-na Boer Ianosne, Karacsonyi Simon câte 4 cor., Egry Miklos 3 cor., N. Radvanyi 2 cor. și Taugner Mihaly 1 cor”.
În numărul 114/1906, la rubrica „Studenți români premiați”, citim că la „închiderea solemnă a universitătei din Clușiu, a fost publicat resultatul lucrărilor și au fost premiați studenții, cari s’au distins. Tesa de limba română „Istoria istoriografiei române moderne (dela anul 1875-1906)” a luat’o Cornel Sânjoan student la facultatea de filos. anul II (din Maieru), care a obținut premiul de 100 cor.”.
În numărul 69/1909, citim un text semnat cu inițialele „dn”, intitulat „Din Maieru. Prelegeri poporale în cadrul Reuniunei de lectură”; este prezentată, pe larg, prelegerea: „Lipsa bibliotecilor poporale și ce să cetim” de „inimosul” părinte-capelan Iulian Cioarba, care spunea, printre altele: „din cărți bune ne învățăm mai bine dulcea noastră limbă, pentru care strămoșii noștri au fost gata să moară […], cetind cărți bune ne luminăm mintea, ne nobilităm inima și ne întărim voința de a lucra cu statornicie și neînfricați pentru interesele neamului nostru și binele obștesc […], cărțile bune ne sunt cei mai mari nepretențioși și modești prieteni la casa noastră. […]. Analfabetismul ne face orfani de atâtea privilegii, pe care ni le îmbie cultura”. Urmează prezentarea lucrării „Despre cultivarea trifoiului și luțernei” […] „a harnicului învățător Ioan Barna”.
*
În numărul 49/1906 al aceleiași publicații (an. LXIX, din 3/16 martie), citim partea a doua a textului „Impresiuni și reflexiuni” de Virgil Șotropa, în care este descris orașul Viena; în partea întâi, publicată în număr anterior, este descris orașul Budapesta. Precizăm că viitorul academician a avut bunicii și părinții din Maieru, unde Șotropa și-a petrecut copilăria, adolescența și o parte din tinerețe, fiind foarte legat de acest sat.
*
Tot din numărul 49/1906, aflăm că în 18 Martie 1906, în „biserica română gr. cat. din Uioara-de-Mureș a avut loc cununia domnișoarei Aurelia Radu, fiica d-lui protopop Dr. Sebastian P. Radu, cu domnul absolvent de teologie Ioan Agârbiceanu, cunoscutul nostru novelist. – Felicitările noastre!”
*
Din numărul 245/1909, aflăm că în data de „Joi, 18 Nov. (n. n., 1909) s-a deschis, prin delegatul ministrului de comerciu Zaysmus, calea ferată Ilva mică-Rodna. Din partea comitatului a fost de față d-l protonotar Dr. Scridon și consilierul tehnic Kemeny, din partea comisiunei de opt membri domnii G. Domide și Dr. Ciuta, din partea direcțiunii silvanale inginerul sup. Puskas și Schlosser. Făcându-se cercetarea liniei, s-a aflat bine clădită și s-a predat circulațiunei, care s-a început cu ziua de eri 19 Nov. Stațiunile sunt: Sângerzu rom., Maieru și Rodna-veche cari sunt aranjate pentru circulație de persoane și bagaje, cum și pentru transportul de marfă. Valabile sunt tarifele căii ferate năsăudene”.

Icu Crăciun

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5