Imagini din rai la Malin

Imagini din rai.
în grădina pomilor.
Căpițe de fân.

De câte ori cosesc grădina cu pomi de la Malin și adun fânul, îmi place să revin în noul peisaj, cu iarba retezată și atunci când el se află sub lumina soarelui estival, îl compar cu un fel de rai.
Astea sunt imagini din rai, îmi zic în gând și încerc să conving și pe alții de frumusețea care ne înconjoară. ,,Preajmă paradisiacă”, ar spune prietenul nostru, prozatorul Cornel Cotuțiu. I-ar mai trebui u ,,șarpe albastru” să curgă prin apropiere, adaugă autorul romanului ,,Șarpele albastru”. Ți-ar veni să sălășluiești în ,,ograda” eminesciană a romanței ,,Mai am un singur dor”.
Și fiindcă urc spre mijlocul grădinii, pe o cărare bătătorită de atâtea generații anterioare, cobor cu gândul spre imaginea celor care au locuit pe aici și dimineața, desculți, mergeau și ei pe aceeași cărare, cu tălpile lor goale zdrobind boabele de rouă fabricate de misterele nopților trecute.
Oazele de umbră ale pomilor sunt sparte de razele soarelui și dacă patrulezi prin grădină ești udat, când de umbra pomilor, când de lumina fierbinte solară.
Această alternanță umbră, lumină are jocul ei, încântă și o percep ca pe niște valuri de fericire care cad peste mine, ca o binecuvântare divină.
Trec pe lângă ,,nemți”, căpițele de fân și umbra lor o dublează pe aceea a pomilor. Ar trebui să simt ,,greutatea” lor ca o alinare multiplicată. Pe la mijlocul grădinii m-am așezat sub un nuc uriaș și bătrân. M-am întins pe iarbă și caii imaginației au luat-o la galop. Mi-l închipuiam pe regretatul universitar clujean, profesorul Sergiu Pavel Dan, fiul prozatorului Pavel Dan apropiindu-se de mine și începând următorul dialog: ,,-Mi-am luat revanșa! Știi atunci, în 1983, când am fost la tine, la școala din Parva, la inspecția pentru gradul tău didactic I, că nu prea mai încurajat să umblu desculț, pe lângă ,,blocul specialistului”, unde locuia. Într-adevăr, era pe la începutul lui aprilie și pe dealurile Parvei era încă omăt. Ți-a fost teamă să nu zică părvenii că ai adus de la Cluj un domn un pic nebun. Pornirea asta de a umbla desculț curge din neamul meu de țărani ai câmpiei transilvane. Hai să mai discutăm un pic, ca atunci prin 1982, despre Rege, despre Blaj, despre Roma”.
Când convorbirile noastre ar fi fost în miezul lor, pe aceeași cărare ar fi venit spre noi și regretatul ,,trubadur al poeziei”, poetul târgoviștean Mihail I. Vlad, într-o mână cu două cărți, în cealaltă cu un canceu de vin pe care eu i l-am lăsat acasă, pe masă, ca să fie inspirat, dacă îl bântuie seceta lirică. Sunt sigur că cele două volume ar fi fost poezii de Nichita Stănescu și de Adam Puslojic.
Imagini din sau de rai, provocate de noul chip al grădinii cosite. De vină este Marcel Proust cu a lui ,,memorie involuntară” și mai vinovată este grădina cu pomi și nemții vegetali, ultimii ,,paznici de far” ai verii care parcă ar vrea să se urce pe prima treaptă a unui vagon din trenul autumnal al cărui fluierat se aude.