"ÎNAINTE PRIN DREAPTA!"

În perioada 13-15 Septembrie 2012 în staţiunea Eforie Nord, s-a desfăşurat Şcoala Tineretului Democrat Liberal. Întâlnirea de la Eforie Nord reprezintă deja o tradiţie pentru tinerii democrat liberali din toată ţara. Şcoala Organizaţiei de Tineret a PDL, a avut drept slogan "Înainte prin dreapta", participanţii purtând de altfel şi tricouri inscripţionate cu acest mesaj. La evenimentul de la sfârsitul săptămânii trecute au fost invitaţi să participe peste 450 de tineri, membri ai organizaţiilor de tineret ale Partidului Democrat Liberal din toată ţara şi diaspora Aceştia au participat la cursuri şi dezbateri tematice care s-au axat în principal pe problemele care au măcinat România în ultimele luni. Organizaţia judeţeană de tineret a PDL Bistriţa-Năsăud a fost reprezentată, pe parcursul celor 3 zile de dezbateri şi cursuri de o delegaţie formată din 10 tineri. Principalele teme abordate la aceasta Şcoală a Tineretului Democrat Liberal au fost: Comunicarea publică a principiilor şi valorilor de centru dreapta - Ce fel de Românie vrem să avem; Iniţiative de centru dreapta pentru o economie competitivă - Pericolul Stagnării; Reconstruirea credibilităţii externe a României - Ce am pierdul în ultimele doua luni si de ce?; Restauraţia în educaţie – De ce trebuie sa continuăm reforma.
Temele au fost dezbătute de invitaţi şi lectori, printre care amintim: Vasile Blaga – Preşedinte al PDL, Mihai Stănişoară, Cristian Preda, Cezar Preda – Prim Vicepreşedinti ai PDL, Traian Ungureanu – Europarlamentar al PDL, Cristian Boureanu – Vicepresedinte al PDL, Razvan Mustea – Preşedinte al OTPDL, Daniel Funeriu – Consilier Prezidenţial, Cristina Trăila - Director Institutul de Studii Populare şi Preşedinte Interimar al OFPDL, Florin Cîţu – economist, Florin Cojocaru – blogger şi Stefan Vlaston – profesor. În cadrul acestei şcoli tinerii democrat liberali s-au întâlnit şi cu partenerii PDL din Alianţa România Dreaptă: Mihai Răzvan Ungureanu – Preşedintele Partidului Forţa Civică, Aurelian Pavelescu – Preşedinte al PNŢCD precum şi cu Adrian Papahagi – Vicepreşedintele Fundaţiei Crestin-Democrată.

MIHAI LUCIAN SĂRMĂŞAN
Consilier local PDL şi
Secretar General Adjunct BPJ OTPDL Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5