Înaltpreasfinţitul Andrei a acordat "Crucea Transilvană’’ primarului Roland Venig la praznicul Mănăstirii de la Cormaia

Mircea Daroşi

Ieri, 29 august, a.c., cu prilejul Praznicului Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreafinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, a oficiat împreună cu un sobor de preoţi Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Cormaia, care şi-a sărbătorit hramul. În faţa mulţimii de credincioşi venite de prin satele de pe Valea Someşului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte a vorbit despre întreita demnitate de virtuţi ale sfântului Ioan Botezătorul pe care l-a numit înger, apostol şi mucenic, după cum spune atât de frumos şi profund o cântare bisericească. Sensul creştinesc alacestor virtuţi a fost explicat cu răbdarea şi talentul său oratoric, arătând că, a fost,, înger pentru că a vieţuit ca fiind fără trup, apostol pentru că i-a iubit şi învăţat pe păgâni şi mucenic pentru că i s-a tăiat capul pentru Hristos’’.
La încheierea ceremonialului religios care s-a săvârşit pe Altarul de vară al aşezământului monahal, Înaltpreasfinţitul Andrei a acordat ,,Crucea Transilvană’’ primarului Roland Venig, pentru implicarea şi susţinerea nenumăratelor lucrări desfăşurate de biserică în zonă. Dintre oficialităţile judeţene şi-a făcut prezenţa Alexandru Pugna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Mănăstirea Cormaia este un vechi aşezământ monahal care a cunoscut vicisitudinile vremii, având aceeaşi soartă cu cele de pe vremea generalului Bukow, dar a fost reînfiinţată în anul 1994. În ultimii ani a fost construită o biserică din zid care poartă hramul,, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este o mănăstire în care vieţuisc 28 de măicuţe şi este condusă de stareţa Ecaterina Ghiran şi îl are preot duhovnic pe Nicodim Sângeorzan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5