Incendiu la Moruţ. Două persoane au suferit atacuri de panică
Dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J. Bistriţa – Năsăud a fost informat despre izbucnirea unui incendiu, la două case de locuit, în comuna Matei, localitatea Moruţ.
Imediat, au fost mobilizate la locul indicat trei echipaje de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa. Pompierii militari au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul SVSU Matei, alături de care s-a acţionat mai bine de două ore pentru lichidarea incendiului. Acţiunile de stingere au fost îngreunate de riscul producerii unei deflagraţii, din cauza unei butelii care se afla în zona focarelor, dar prin acţiunile pompierilor acest risc a fost eliminat, butelia fiind evacuată în condiţii de siguranţă.
Două persoane, un bărbat în vârstă de 74 de ani, respectiv o femeie în vârstă de 70 de ani, au suferit atacuri de panică, au primit îngrijiri medicale la locul incendiului, neimpunându-se transportul acestora la spital.
Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la instalaţia electrică – conductor electric defect sau neizolat corespunzător. În urma incendiului, au ars: acoperişul caselor pe suprafeţe de 100 mp, respectiv 25 mp, o şură şi un grajd construite în apropiere de locul de unde a izbucnit incendiul.
Citiţi şi:
- Casa de rugăciuni din Liviu Rebreanu, în pericol. Două femei au suferit atacuri de panică
- 50 de localnici, mobilizaţi, alături de pompieri, la stingerea unui incendiu în Şieuţ
- Incendiu la un bloc de pe „Dragoş Vodă”
- Accident la Moruţ. Tânăr încarcerat
- Sală de evenimente din Telciu, distrusă de un incendiu, pornit de la un aparat de aer condiţionat! A fost salvată locaţia unui restaurant
Adaugă comentariu nou