Incendiu la o gospodărie din Dumitra! Au fost afectate o bucătărie de vară, un grajd și un fânar

ISU BN

În această dimineață, în jurul orei 04.00, pompierii militari de la Secția Năsăud au fost direcționați de urgență pe raza localității Dumitra, pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o gospodărie din localitate . Incendiul se manifesta cu violență la acoperisul unei bucătării de vară, pe o suprafață de aproximativ 80 m², respectiv la un grajd și un fânar, pe o suprafață de aproximativ 200 m².

Din fericire, nu a fost înregistrate victime. Pompierii militari au actionat pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru evacuarea unor animale și bunuri din zonele de manifestare a incendiului.

Intervenția durat aproximativ trei ore, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite, casa de locuit fiind protejată. După finalizarea intervenției, în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5