Incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc din Beclean. Un bărbat de 57 ani a ajuns la spital cu arsuri
Mie, 04/30/2025 - 18:01
Astăzi, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Beclean au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe de pe strada Zorilor, din orașul Beclean, anunță ISU BN.
Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă în zona bucătăriei și cu degajări mari de fum în restul apartamentului și pe casa scării. Din primele informații, un bărbat în vârstă de 57 de ani, care locuia în apartament, a reușit să iasă singur, însă a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul capului, feței, pieptului și membrelor superioare. Acesta a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD, i s-au administrat oxigen și îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat conștient la Compartimentul de Primiri Urgențe Beclean.
Aproximativ cinci persoane s-au autoevacuat din imobil, iar alte două persoane au fost evacuate de către echipajele de intervenție. La CPU Beclean a ajuns și un copil în vârstă de un an, însoțit de mama sa, existând suspiciunea de expunere la fum.
Incendiul a fost lichidat în limitele în care a fost găsit, fiind salvate celelalte încăperi din apartament. Ulterior, pompierii au acționat pentru evacuarea fumului acumulat în locuință și pe casa scării. Apartamentele învecinate au fost protejate și nu au fost afectate.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind manipularea defectuoasă a unui recipient cu lichid inflamabil.
Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea incendiului și a prevenit producerea unor consecințe mai grave.
Citiţi şi:
- Incendiu la un apartament din Bistrița! Pompierii intervin cu trei autospeciale!
- Incendiu la un bloc în Bistrița
- Ei sunt eroii zilei din Beclean! Pompierii militari ce au stins focul de la magazinul de piese auto ce punea în pericol un bloc de locuit
- Incendiu la o casă din Livezile! Trei frați s-au evacuat singuri! A ars mansarda, iar parterul s-a degradat
- Incendiu într-un apartament din Unirea. O persoană a fost predată echipajelor medicale

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 06:38
PRO-VERBE: Cine se scuză se acuză Mie, 19:25
Revista ,,Izvorul Someșului" Mie, 13:16
CNAS a lansat portalul eSănătateaMea Mie, 10:59
Sezon estival de succes la Băile Figa Cultura
„Cine se scuză se acuză” este o vorbă foarte populară, care de multe ori este spusă în legătură cu...
Comentarii
Iuliu -
Mie, 17:00
Trecerea de la vorbe la fapte. PNL îşi propune pentru sesiunea palamentară un pachet de reforme,...
victor -
Mie, 03:33
Radiasima? :)))) Aia care nu platesc nici o factura... :(
Florentin Archiudean -
Lun, 21:42
FELICITĂRI SINCERE! Vedem inca odată că dacă părinții sunt Părinți și copiii sunt copii! Văd și reu...
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Ioana Haitchi -
Dum, 03:16
Cine e căsătorit cu Bindea Livia?
Aniversări
În zi de naştere, vă dorim, Preacucernice părinte TUDOR MUDURE - IACOB - preot paroh la Biserica "Sfânta Treime Bistriţa" și director general la...
În zi de naștere, transmitem cele mai sincere urări de bine domnului primar Sorin Mititean de la Șieu Măgheruș.
Multă sănătate, energie, bucurii şi împliniri, îi dorim în zi de naştere domnului VASILE-FRANCISC SĂLĂGEAN, consilier superior în cadrul Consiliului...
In Memoriam
Trecând peste tăcere
Aproape 42 de ani, Biserica Blajului
a fost scoasă din paginile istoriei poporului român.
,,Sunteți scoși în afara legii”






















Adaugă comentariu nou