Incendiu în zona căii ferate la Beclean
Pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Beclean au intervenit, în cursul zilei de astăzi, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona străzii Ion Creangă din orașul Beclean, în apropierea căii ferate.
Focarele s-au manifestat în două zone distincte, aflate în vecinătatea liniei feroviare, existând riscul propagării către infrastructura feroviară. În sprijinul echipajului de intervenție – format dintr-o autospecială de stingere – s-a luat legătura cu responsabilul CFR din zonă, Șeful de District Linii, care s-a deplasat la fața locului pentru evaluarea și gestionarea situației din perimetrul feroviar.
În urma incendiului, două traverse de cale ferată au fost afectate, acestea arzând mocnit. Pompierii au intervenit prompt cu stingătoarele din dotare, pentru limitarea efectelor și protejarea căii de rulare. Circulația feroviară nu a fost afectată pe durata desfășurării intervenției.
Misiunea s-a încheiat în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate victime sau alte pagube semnificative.
Adaugă comentariu nou