Începe Festivalul de Arte Stompan

Luni, de la ora 19, la etajul 3 al Complexului Winmarkt se dă startul ediţiei de anul acesta a Festivalului Stompan, organizat de Group Seven şi Societatea de Concerte Bistriţa, cu ajutorul Primăriei Bistriţa şi a Consiliului Local. Promotorii acestei manifestări sunt artiştii Radu Hangan şi Florin Tămaş.

Vor fi prezenţi la Bistriţa în jur de 30 de participanţi, atât din Bistriţa, cât şi din Oradea, Sibiu, Iaşi sau Bucureşti. Alături de posibilitatea de a vizita expoziţia de pictură, foto, instalaţie a tinerilor artişti, bistriţenii vor putea urmări şi trei concerte de muzică electronică joi, vineri şi sâmbătă, dar şi piesa de teatru “Monged”, de Garry Duggan, în regia Verei Ion, un spectacol care a făcut furori şi care se joacă de câteva luni în cluburile din Bucureşti.

În centrul multicultural (Sinagoga) vor susţine concerte Silent Strike (Iaşi), Brazda lui Novac şi Cycler Bucureşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5