,,Infoel” alături de Vrancea

La iniţiativa preşedintelui Consiliului Şcolar al Elevilor şi a responsabilului Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, prof. Cristina Rusu, cu sprijinul directorului şcolii, prof. Alina Puţura, elevii şi profesorii de la Colegiul Tehnic ,,Infoel” Bistriţa, au arătat că pot fi alături de semenii lor aflaţi în situaţii dificile. Astfel, în cursul zilei de 13.02.2012, elevii şcolii au renunţat la o parte a banilor de buzunar, donând fiecare o sumă modestă, ce a variat între 1 şi 5 lei. De asemenea, unii profesori ai colegiului au contribuit cu sume cuprinse între 5 şi 20 lei, astfel încât la sfârşitul orelor de curs, suma adunată la nivelul şcolii s-a ridicat la 700 lei. Au fost şi elevi sau cadre didactice care au adus de acasă pachete cu alimente. Tot alimente neperisabile (conserve, ulei, zahăr, paste făinoase, făină, dulciuri), au fost cumpărate şi din banii adunaţi, care adăugate la cele aduse de acasă, au totalizat 124 kg. Toate aceste produse alimentare au fost duse la Brigada 81 Mecanizată Bistriţa, care se ocupă de colectarea şi transportul acestora în zonele sinistrate. Cele mai active clase la această activitate au fost a XI-a B (care a asigurat colectarea banilor şi cumpărarea produselor alimentare) , clasa a XIII-a H (care au transportat produsele de la şcoală la unitatea militară) şi clasele aX-a A, aXII-a A, a X-a D, (care au contribuit cu cei mai mulţi bani)

Ca responsabil al Consiliului Şcolar al Elevilor, felicit colegii din ,,Infoel” pentru spiritul de solidaritate de care au dat dovadă, demonstrând încă o dată că se poate conta pe înţelegerea şi ajutorul lor. De asemenea, felicităm conducerea Brigăzii 81 Mecanizate Bistriţa, pentru iniţiativă, Armata arătând şi de această dată că nu degeaba se află în topul instituţiilor în care populaţia are încredere.

Ioan Boca

Preşedinte al Consiliului Elevilor ,,Infoel”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5