Înscrierile la creşă încep în 12 mai. 144 de locuri disponibile

Deşi mai sunt două săptămâni până când, teoretic, încep înscrierile la creşe, mulţi părinţi au început deja căutarea unui loc pentru copii.

Fiecare unitate are un grafic după care va face înscrierile micuţilor. Sunt disponibile 144 de locuri, ce vor fi repartizate astfel:
Creşa nr. 1 - Aleea Şieului, nr. 11B: 40 de locuri;
Creşa nr. 2 - strada Zimbrului, nr. 9: 32 de locuri;
Creşa nr. 3 - Aleea Plăiesului, nr. 2: 56 de locuri;
Creşa nr. 4 - strada A. Mureşanu, nr. 44 A: 16 locuri.

Reprezentanţii Primăriei Bistriţa ne comunică pe site-ul instituţiei, că înscrierile la creşă se fac în perioada 12 – 16 mai, între orele 9.00 – 13.00, la sediul Direcţiei Municipale de Sănătate, situat pe strada Andrei Mureşanu, nr. 44 A (Aleea Ineu).

,,Părinţii sunt rugaţi să depună (în perioada menţionată) o copie a certificatului de naştere al copilului, copii ale buletinelor/cărţilor de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali ai copilului, adeverinţă de salariu de la ambii părinţi, adeverinţă de la medicul de familie, în care să se menţioneze că respectivul copil este sănătos clinic, dosar plic”, se precizează pe site-ul www.primariabistrita.ro.

În cazul în care există un număr mai mare de copii care îndeplinesc criteriile cumulative raportat la numărul de locuri libere, ultimul criteriu de departajare este data depunerii şi înregistrării cererii de înscriere în registrul unic, care se va întocmi şi conduce la sediul Direcţiei Municipale de Sănătate Bistriţa.

Copiii care provin din familii monoparentale şi care îndeplinesc condiţiile minime cumulative au prioritate la intrarea în creşă; copiii care provin din aceeaşi familie vor fi primiţi în aceeaşi unitate.

Comisia de evaluare a cererilor va fi formată din directorul Direcţiei Municipale de Sănătate Bistriţa, medicul creşei şi asistenta medicală şefă din fiecare creşă, evaluarea cererilor şi aprobarea ordinii de prioritate făcându-se de către Comisia de evaluare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5