Inspectorul școlar prof. dr. Doina Macarie: Povestea voluntariatului, la Bistrița!
Voluntariatul este o activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății fără a urmări un câștig material (cf. DEX sv. voluntariat).
Bistrița, cel mai nordic oraș germanic fortificat din Transilvania, locul în care oamenii povestesc frumos despre ceea ce fac în comunitatea lor, este și orașul în care voluntariatul a reprezentat o preocupare constantă.
Începând cu secolul a al XIX-lea, Bistrița se află printre orașele în care s-au constituit primele forme de voluntariat în mai multe domenii de activitate, precum oameni recrutați din rândurile industriașilor și ale meseriașilor. Oferim spre exemplificare, câteva repere cronologice, fără pretenția de a face o prezentare exhaustivă. Volker Wollmann, în lucrarea Patrimoniul preindustrial și industrial în România, vol IV, menționează că, la data de 25 februarie 1877, s-a înființat Asociația Pompierilor Voluntari, urmând exemplul orașelor Sibiu, Brașov sau Sighișoara. În fruntea acestei organizații se afla primarul de la acea vreme, împreună cu mai marii urbei. La câțiva ani distanță, este consemnată o altă preocupare a unor voluntari iubitori de munte de această dată, care, în 1883, organizează o asociație formată din 177 de membri în scopul de a marca primele trasee turistice pe potecile munților (Duda et alii, Cultură și civilizație la Bistrița, Carte pentru ciclul gimnazial, Bistrița, 2015).
Am enumerat câteva repere importante în ceea ce privește voluntariatul în orașul Bistrița, dar atenția noastră este îndreptată spre domeniul educației. Astfel, vom prezenta activitatea care se desfășoară la Centrul Comunitar pentru Tineret din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa. CeTin, așa cum este cunoscut în rândul cetățenilor, funcționează în cadrul Direcției Educaţie, Turism a Primăriei Municipiului Bistrița. Această direcție este un segment important care face legătura între administraţie şi societatea civilă, activitatea pe care o desfăşoară fiind educativă. Printre numerosele preocupări, așa cum este meționat în raportul de activitate al direcției, se află organizarea de cursuri de perfecţionare continuă şi pregătire pentru examenele şi testele şcolare naţionale, de limbi străine, jurnalism, utilizare calculator şi web design, muzică, educaţie non formală, workshop–uri destinate tinerilor.
Direcția Educație Turism are o preocupare constantă în implicarea tinerilor din sistemul de învăţământ în acţiuni capabile să dezvolte aptitudini cetăţeneşti. Mai mult, are în vedere Consiliului Local al Tinerilor, entitate care are drept scop angrenarea tinerilor în actul administrativ, un bun exerciţiu democratic, acţiuni care vizează un public ţintă alcătuit din elevii din liceele bistriţene, dar şi alte categorii de tineri din municipiu. În anul 2022, a fost învestit noul Consiliu Local al Tinerilor, format din ciclul inferior al liceului. Cei 60 de consilieri şi voluntari ai structurii au beneficiat de sesiuni de formare din dornața de a fi familiarizați cu modalitățile de implicare în activităţile destinate tinerilor, urmărind realizarea de obiective care vin în interesele tinerilor.
Direcția Educaţie-Turism are legături permanente cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, în vederea organizării evenimentelor culturale specifice. Pe parcursul anului 2022, serviciul a derulat o serie de manifestări culturale, sportive şi educative, cu scopul de a oferi cetăţenilor municipiului modalități de petrecere a timpului liber. Dintre acestea, amintim Ziua voluntarului (5 decembrie), marcată de voluntarii Consiliului Local al Tinerilor, printr-un training interactiv cu tematică antidrog.
În marea poveste a Bistriței se poate insera și „Povestea CeTin”, cu rol moralizator, cu protagoniști din realitate și cu final fericit. Aici, se organizează cursuri gratuite, atât la materii care se regăsesc în programa examenelor naţionale, susţinute în clasa a VIII-a şi a XII-a, cât şi cursuri vocaţionale, acestea din urmă având rolul de a orienta şi de a dezvolta latura creativă a tinerilor. Tinerii cu vârste între 12-24 de ani socializează, participă la cursuri gratuite, la activităţi recreativ-educative şi de voluntariat, beneficiind şi de consultanţă psihologică de specialitate. Cursurile sunt coordonate profesori voluntari care activează în școlile din municipiul Bistriţa, profesioniști cu o experienţă considerabilă atât în învăţământul de stat, cât și în cadrul Centrului Comunitar pentru Tineret.
Din anul școlar 2020-2021 din cauza pandemiei provocate de COVID-19, s-a luat decizia mutării activităților în mediul online (classroom, meet). Astfel, de atunci, cursurile se desfășoară în mediul virtual.
Ca orice basm, și Povestea CeTin are la bază o schemă prestabilită, în patru secvențe; pornește de la o stare de echilibru, care este tulburat de o absență, de o lipsă. Urmează o acțiune sau o contraacțiune incipientă de recuperare a echilibrului, însă, este știut faptul că echilibrul final nu va coincide cu cel inițial.
De-a lungul timpului, CeTin a trecut prin multe provocări. Activitatea a debutat în jurul anului 2000, centrul fiind coordonat de către Biserica Catolică, apoi de către un ONG. Au fost ani în care, în sediul aflat în stare avansată de degradare, aveau loc activități dedicate tinerilor doar în două dintre încăperi, celelalte spații fiind improprii pentru desfășurarea de cursuri sau activități culturale. Profesorii voluntari erau din ce în ce mai puțini. Unii dintre ei au făcut eforturi de a susține financiar întreținerea clădirii, pe lângă munca prestată cu elevii. Ceea ce i-a determinat la asemenea gesturi a fost echipa de oameni inimoși aflată la conducerea centrului, care, în serile friguroase de iarnă îi așteptau pe voluntari cu ceai cald, oferit cu generozitate și copiilor. De altfel, ei își puneau la dispoziție tot ce puteau pentru a crea un confort pentru cei care activau acolo. În anul 2008, CeTin a trecut în subordinea Primăriei Municipiului Bistrița, iar, în anul 2016, după un proces de reabilitare, și-a redeschis porțile pentru tinerii din comunitate. În toată această perioadă, activitatea a continuat, datorită efortului constant al profesorilor voluntari, care au susținut activități de pregătire pentru examenele naționale și de bacalaureat, indiferent de spațiul în care au fost relocați. Motivul mărturisit de ei a fost vocația de dascăli și constatarea nevoii reale de pregătire a elevilor din comunitate.
În rapoartele de activitate întocmite de Direcția Educație-Turism, sunt cuprinse date statistice, din care selectăm pentru relevanța poveștii noastre de la CeTin. În anul școlar 2011-2012, au existat 19 profesori voluntari și 535 de cereri de înscriere la cursuri. În anul școlar 2012-2013, numărul voluntarilor s-a redus la 8, pentru ca, în anii următori, acest număr să crească, până la 26 de profesori voluntari, în anul 2017-2018. A fost momentul în care centrul era din nou primitor, după amplul proces de reabilitare, având o înfățișare după scopul pentru care a fost destinat.
În anul 2021, s-au desfășurat activități remediale, pe tot parcursul vacanței de vară, cursuri motivate de faptul că, în context pandemic, educația a fost unul dintre domeniile care au avut cel mai mult de suferit. Derularea activităților didactice a presupus o serie de transformări de infrastructură școlară. Învățarea în sistem online a atras după sine consecințe asupra beneficiarilor direcți ai educației, dar și a celor indirecți: familie și comunitate și a generat tulburări de natură emoțională. În întâmpinarea acestor probleme, au venit profesorii voluntari care au organizat ateliere de vară și activități recreative, de modelare cu ceramică sau activități de dezvoltare psihoemoțională, de consiliere psihopedagogică și în carieră, cursuri de istorie locală sau educație civică.
La ora actuală, numărul profesorilor voluntari este constant, de aproximativ 20 de persoane, cu preocuparea declarată de a oferi ceea ce știu să facă mai bine în comunitate, după un principiu promovat și în povești, acela că binele învinge întotdeauna sau că toate faptele pe care le săvârșim în această viață de întorc precum un bumerang și ne dau dreptul la nemurire.
În anul şcolar 2022-2023, la Centrul Comunitar pentru Tineret s-au făcut înscrieri pentru cursuri gratuite de: limba şi literatura română, matematică, limbi moderne (limba engleză pregătire pentru bacalaureat și limba engleză-conversație), geografie, istorie, logică, biologie. În perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, la Centrul Comunitar pentru Tineret, s-au înscris un număr de 170 de elevi, care au fost distribuiți în 15 grupe.
Așadar, „Povestea voluntariatului, la Bistrița” include și povestea de la Centrul Comunitar pentru Tineret și este una cu o temă consacrată, aceea de a stabili ordinea valorică a binelui, într-o lume în care principiile sunt răsturnate, iar antagoniștii devin exemple de urmat. Cu toate acestea, valoarea umană se poate determina și pe baza muncii de voluntar, iar eroii din basme pot fi recunoscuți și în profesorii de la CeTin.
prof. dr. Doina Macarie, inspector şcolar pentru proiecte educaționale
Citiţi şi:
- Gala Profesorilor Voluntari de la CeTin. 19 cadre didactice au ținut, pe parcursul unui an pandemic dificil, cursuri gratuite pentru 400 de elevi
- Profesorii voluntari, premiaţi de municipalitate
- Pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, gratuit la Centrul Comunitar pentru Tineret
- Primarul Ioan Turc: Distincţii, flori şi gratitudine pentru profesorii voluntari ai Bistriței!
- Profesorii voluntari, premiaţi de municipalitate
Adaugă comentariu nou