Întâlnirea sufletelor su semnul speranţei

Saloanele de la Hotel Krone au găzduit Gala "Reuniunea din Decembrie" a Clubului Amazoanelor Bistriţene. Momente emoţionante, care au debutat cu un recital de colinde şi cântece populare aduse în scenă de membrii Orchestrei Profesioniste “Dor Românesc” ai Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud: Cristina Retegan, Veronica Bălan, Felix Gălan, Mirela Petruş, Nicolae Cioancă, Alexandru Pugna şi Domnica Dologa. Foarte bun şi recitalul de café concert al orchestrei dirijată de Anghel Urs. Directorul insitituţiei culturale a judeţului, prof. Nicolae Gălăţean, a gândit partea a doua a recitalurilor cu muzică clasică, în interpretarea Grupului “Pro Opera”: soprana Alexandra Hordoan, pianistul Cristian Lepădatu şi baritonul Horatiu Ruşti. Evenimentul este continuarea tradiţiei din 2006, când scriitoarele şi pictoriţele Melania Cuc şi Maria Olteanu, au gândit o expoziţie cu vânzare, o parte din bani fiind dăruiţi asociaţiei. Nu a lipsit nici de această dată tombola, toţi cei care au achiziţionat bilete fiind premiaţi. Sub sloganul “Iubeşte şi dăruieşte!”, au venit şi colindătorii de la Doiniţa Cercului Militar, coordonaţi de doamna Cornelia Ardelean Archiudean, care a avut unul dintre cele mai tulburătoare discursuri despre viaţă, boală şi biruinţă, făcând sala să lăcrimeze. Preşedinta Amazoanelor Bistriţene, farmacist Livia Moldovan a vorbit depre viaţa domniei sale după ce a descoperit că are cancer la sân. Femeilor diagnosticate cu această boală Livia Moldovan le spune: “Să lupte pentru viaţa lor, să lupte pentru a învinge boala (cancerul este considerat tot mai mult ca o boală cronică), să lupte şi să asculte recomandările medicului care o urmăreşte pe tot parcursul tratamentului. Noi, femeile cu probleme la sân şi col uterin şi care avem câţiva ani de la operaţie, vrem să fim un exemplu pentru a o îndemna pe cea bolnavă să meargă mai departe şi să nu-şi piardă speranţa”. Cea mai importantă realizare de până acum a asociaţiei este prevenţia - cu scopul de a depista la timp cancerul genito-mamar, accentul fiind pus pe efectuarea de teste Papanicolau şi mamografii: 7000 de teste Papanicolau efectuate şi 350 de mamografii. Faptul că multe persoane aparent sănătoase au fost "salvate" prin operaţie, se datorează şi prevenţiei prin informare şi educaţie sanitară şi, mai ales practic, prin efectuarea de teste Papanicolau şi mamografii. “Vrem să credem că tot mai multe femei aparent sănătoase din România vor fi conştiente de importanţa controalelor periodice - test Papanicolau, ecografie la sân până la 40 de ani şi mamografie după 40 de ani. În 2009, asociaţia şi-a propus continuarea a ceea am făcut de 4 ani şi, în mod special, să punem accent mai mare pe consilierea psihologică a femeilor cu probleme de sân şi col uterin”, este mesajul domnei Moldovan. Au fost alături de Amazoane în acţiunea de sărbători: Asociaţia PROADO, Clubul Lions, Asociaţia Inocenti, Societatea de Concerte, Asociaţia ARFA.

Pentru cei interesaţi să ia legătura sau să direcţioneze 2 la sută din impozit către Asociaţia "Clubul Amazoanelor bistriţene", datele asociaţiei sunt:

Str. Liviu Rebreanu nr.18, Bistriţa, jud.Bistriţa-Năsăud

Tel. 0747.277.979

Cod fiscal 17429440

Cod IBAN: RO63BRDE060SV05691960600

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5