Întâlniri care inspiră pentru Clubul Copiilor Năsăud

Miercuri, 11 februarie 2026, elevii Cercului de Creație/Teatru, sub îndrumarea doamnei profesor Maria Rus, au trăit o experiență educativă și culturală deosebită, în orașul Cluj-Napoca, participând la o serie de activități menite să le dezvolte atât creativitatea, cât și spiritul de reflecție. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul doamnei director de la Clubul Copiilor Năsăud, prof. Constanța Pop.
Unul dintre momentele speciale ale zilei a fost întâlnirea cu Ionuț Ordace, fost elev al Clubului Copiilor Năsăud, un tânăr de excepție, premiat la Festivalul de Teatru „La hanul lui Manjoală”. Implicat permanent în spectacole și proiecte nonformale, acesta le-a împărtășit elevilor din experiența sa de actor, povestindu-le cum și-a descoperit pasiunea pentru teatru încă din anii de liceu. Dialogul deschis și sincer a fost o sursă de inspirație pentru participanți, care au avut ocazia să afle cum perseverența și pasiunea pot transforma un interes într-un drum personal și profesional.
Programul zilei a continuat cu vizite la Turnul Pompierilor, Muzeul de Artă și Librăria Cărturești, oferindu-le elevilor oportunitatea de a explora spații culturale reprezentative și de a se conecta cu patrimoniul artistic și educațional al orașului.
Un alt moment deosebit a fost întâlnirea cu doamna Natalia Duruș, cercetător la Asociația Școala de Valori, România, care a coordonat o dezbatere pe tema interacțiunii, a comunicării și a procesului de învățare. Discuția s-a desfășurat într-un cadru dinamic, în care spontaneitatea s-a îmbinat armonios cu reflecția și amuzamentul.
Astfel de întâlniri în care dialogurile autentice, întrebările provocatoare și schimbul de idei intervin, sunt cu adevărat repere în formarea celor implicați și îi ajută să privească învățarea ca pe un proces viu și personal.
Ziua s-a încheiat cu entuziasm și recunoștință, confirmând încă o dată că educația se construiește prin experiențe directe, întâlniri semnificative și bucuria de a descoperi împreună.

Diana Eliza Căpraru
Clubul Copiilor Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5