Poveștile iernii, puse în scenă de micii artiști ai Cercului de Creație/Teatru de la Clubul Copiilor Năsăud

Marți, 16 decembrie, la Clubul Copiilor Năsăud, instituție condusă de doamna director Constanța Pop, a avut loc un spectacol deosebit susținut de micii artiști ai Cercului de Creație/Teatru. Activitatea a fost coordonată de doamna profesor Maria Rus, în colaborare cu doamna profesor Mariana Mureșan și doamna profesor itinerant Olimpia Salvan de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud.

Copiii au interpretat cu multă expresivitate roluri inspirate din poveștile iernii, reușind să creeze o atmosferă caldă și emoționantă. Prin joc scenic, lectură și creație, aceștia au demonstrat cât de important este contactul timpuriu cu literatura și arta dramatică. Talentații artiști au impresionat prin bucuria de a fi pe scena și de a aduce căldura și magia sărbătorilor în sufletele spectatorilor.

Protagoniștii acestui spectacol au dovedit că prin teatru și creație artistică, poveștile prind viață, copiii învață să colaboreze, să își depășească emoțiile și să își exprime liber trăirile.

Evenimentul a evidențiat importanța activităților artistice desfășurate în cadrul Clubului Copiilor Năsăud, care sprijină dezvoltarea armonioasă a copiilor și promovează lectura și creația ca valori fundamentale în educație.

 

 

                                                                                                               Diana Eliza Căpraru

                                                                                                               Clubul Copiilor Năsăud

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5