Între milostivenie și șarlatanie

Am avut dintotdeauna reținere, neîncredere, față de persoanele necunoscute, care pretind că fac acte de caritate și te abordează, fie pe stradă, fie acasă ori în vreun local, unde s-a nimerit să te afli, deschizând în fața ta un registru, un dosar cu documente medicale, fotografii, pe seama unei persoane - bărbat, femeie, copil -, rostind mieros, compătimitor, referiri la vârste, boli, medicamente, operații, urgențe.
Îmi luasem ziarele de dimineață și am intrat în localul obișnuit de mine, pentru o cafea și lectură. Abia m-am așezat, când o cucoană - între două vârste -, s-a apropiat de masa mea, deschizând un dosar. Dacă sunt acasă, salut și închid ușa, pe stradă fiind, privesc alături; acum, nu puteam să-mi las cafeaua și să plec. Mi-am propus să suport jelania. Așa a și fost:
Că o grea suferință,
că medicii spun,
că o operație,
că e nevoie de,
că milostivenie,
că milă,
că bunăvoie,
că Dumnezeu,
că...
Aveam în buzunar... „un Caragiale” și o bancnotă de 1 leu. Eu:
- Am 1 leu. Se poate?
- O, desigur!
A și scos un chitanțier.
- Vă rog numele.
- Grigore Bulă.
A repetat numele, deloc surprinsă, în timp ce-l scria.
Cu o mână mi-a întins chitanța, cu cealaltă a luat bancnota.
Am amuțit!... Fiecare deget strălucea cu groase inele de aur și, de sub manșeta mânecilor, se insinua câte o brățară de aur la ambele... labe.
M-am documentat apoi din antetul chitanței: Cucoana cică umbla din partea Asociației „Speranța începe cu noi” - o dovedea și ștampila. (O dovedeau și podoabele?) Sediul: Jud. Hunedoara, sat Hondoi, comuna Certeju de Sus.
Ce poți comenta în acest sens?... Cel puțin mi-am acordat un cognomen.

Cornel Cotuțiu